E sâmbătă seara şi preţ de câteva minute a fost luat curentul în întregul cartie. Noapte sublimă. M-am reîntors în copilărie, în serile de naive de pace şi prea plin de lumină...
Haideţi să trăim naiv,
fără de curent electric
şi în noapte tranzitiv
să simţim ceva eteric.
Puneţi lacăt pe reşeu,
pe televitor sechestru
şi doar noi şi Dumnezeu
să fim peste ce-i terestru.
Să avem doar sobe dulci,
lemnele să dea căldura,
ca nişte smerite rugi
care mângâie uzura.
Lampagiilor din loc,
să le dăm o vişinată,
ca să nu mai pună foc
peste lacrima curată.
Ca Adam prin nopţi ce dor
fără gânduri şi lanternă
pe la lumânări de dor
să simţim pacea eternă.
Pe la 22 şi-un sfert,
să dormim şi noi ca lumea
pustniciţi într-un deşert,
care a simţit minunea.
Şi pe pernă înadins,
să stropim o lăcrimare
noi cei care am învins
modernismul din dotare.
Bezna să ne fie leac
şi doar stelele să ardă,
haide lume, haide veac,
simplitatea să se vadă.
