BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

15 ianuarie 2011

Odată, acum, mereu

Nu sunt nostalgic de dragul nostalgiei... Dar, am îngerul meu, pe care îl preţuiesc, mai ales pentru propria sa insistenţă, aceea de a vrea să mă facă mai fericit decât sunt...

   Nu ştiu ce să mai spun. Îmi vine totuşi un  gând... Odată, una dintre credincioase, pe nume Mirela Negrilă, mi-a făcut un mare bine spunându-mi: "Părinte Cătălin, poezia ''CE DOR MI-E DE CERURI'', aşa cum este ea scrisă şi cântată de dumneavoastră este peste multe alte poezii. Tind să cred că peste ea nu mai există nimic...'' Ce frumos! Şi, de atunci, am tot scris, parcă mai cu osârdie şi cu mai multă dăruire despre dorul de ceruri...
Voi ce spuneţi? Să mai scriu?


Odată, acum, mereu

Bună seară lacrimă de pustnic,
dorul meu smerit în rugăciuni,
musafirul meu de chin lăuntric,
Bine ai venit între cununi!

Maica Sfântă te-a trimis la mine,
doar aevea sau ceva mai mult,
să mă-ntrebi cu frământări divine:
Cum pot eu pe veci să te ascult?

Nu mă prea pricep să stau de vorbă
cu un înger ce oftează lin,
mai degrabă aş fi rug şi sobă,
carburantul nopţii să-l termin.

Căci în noapte îmi plătesc simţirea
cu o ceară ce se scurge sec,
din lumina ce îmi dă trăirea
că nu sunt un suflet la înec.

 Nu am replici şi minciuni spumoase,
că sunt singuratic şi vuiesc,
doar un somn de oseminte roase,
căci sunt plâns în visul omenesc.

Nici nu pot lăsa în casa-mi tristă,
să se faca sindrofii de zbor
şi ignor pe cei care insistă
să-mi devină tremurat fior.

Şi de aceea îngere sau floare,
sunt balanţă între plus şi gol,
un surplus de viaţă care doare,
când tu te retragi din propriul rol.

Poate că e mult ce cer din tine,
să îţi laşi orgoliul de lumini,
să devii un sânge fără vine
şi să curgi în tot ce am suspin.

Nu mai fă metanii, matematici,
propria morală de cuvânt,
fii iubire, plin în singuratici,
o icoană scumpă de pământ.

Şi din răni îţi spun ca o minune,
din acest cernit şi alb mister,
lângă tine vin să se adune
sfinţii patericului din cer.

 Iar acum, în crini de miluire,
eu tresar şi scriu, milos, mereu,
Noapte bună, înger de iubire.
floarea mea de dor şi Dumnezeu!