BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

29 iunie 2012

TEAMA DE SINCERITATE!


MÂINE 30 IUNIE ORA 17 VĂ INVIT LA LANSAREA UNUI ALBUM DE CÂNTECE
LA BISERICA DE PE STRADA DEALULUI

Cântece fără vină
I
scrise astăzi 29 Iunie ora 14
Ce aniversare, mica mea poveste,
Anii de trăire care nu se văd,
Iar la miezul nopţii voi primi o veste,
Ca o bucurie sau ca un prăpăd?

Şi pe la oglindă voi privi spre chipul,
Prea bătrân de toate, prea trecut de val,
Când clepsidra sorţii îşi va lua nisipul,
Înapoi în sticlă, înapoi pe mal?

Dulce risipire, of ce remuşcare,
De-aş întoarce anii nu ştiu ce-aş mai fi,
Poate o idee blândă în fiecare,
Sau un înger palid, cine poate şti?

Dar acum e vremea să mai stau cu mine,
Să mai pun deoparte dragul minutar,
Că de mâine poate Dumnezeul vine,
Şi îmi cere mirul plusului de har.
II
Ref: Fără voi, doar cu voi,
Şi-o poveste de iubire,
Nu putem să fim noi,
În aceeaşi dăruire.

Prea mult părăsiţii mei semeni,
Iertaţi că prin voi am trăit,
Că unii din voi mi-aţi fost prieteni,
Din plin spre ceva ce-a sfârşit.

Iertaţi-mi în lacrimi iubirea,
Aşa cum v-am dat-o puţin,
Păcat că v-a fost dăruirea,
Un spin otrăvit şi divin.

Iertaţi-mi spovada grăbită,
Mereu bănuiţii mei fraţi,
Plătim pentru viaţă minţită,
Plătesc şi plătiţi resemnaţi.

Vă rog nu-mi trimiteţi osânde,
Acel „La mulţi ani dragul meu”,
Mai bine din lacrimi flămânde,
Vedeţi de aveţi Dumnezeu.

Că tot nu se-ntâmplă nimica,
Şi ce mai aveţi de făcut,
Când mila se îmbină cu frică,
Şi chinul că eu m-am născut.

Lăsaţi nu fiţi buni de pomană,
Nu-mi trebuie vorbe de dor,
Minciuna nu-mi ţine de mană,
De alte iluzii ce dor.

Mai bine plecaţi de la mine,
Lăsaţi să trăiesc pentru cer,
Cu sângele păcii în vine,
Plecaţi şi iertaţi ce vă cer!



18 iunie 2012


Logos

Aripa duhului,
Cântecul îngerilor copii,
Vis ce se îndreaptă spre marea cea mare.
Şi apoi malul de iubire,
Blândeţea sfinţilor
Şi mirarea gândului.
Cine suntem,
Ce facem,
Ce minunat!
  
Nu poţi spune nu,
Izvorul curge din lacrimi
Şi cerul e tot o lacrimă.
Pune mai bine o lumină
La poarta raiului,
Ca să vadă cei ce intră,
Ce a rămas afară
Gândul,
Somnul,
Începutul.

Cel ce intră aici
Nu mai cunoaşte somnul,
Doar zborul,
Liturghia,
Cântecul mamei
Şi focul iubirii.
Lăcrimaţi şi voi,
Acesta e semnul suprem,
De bun venit!

17 iunie 2012

PACE ÎN INIMI


Înmormântarea sau înveşnicirea Părintelui Nicodim

Nostalgici fără de vină
Nostalgici fără de preţ. Pentru că doar mândria are preţ. Şi e plătită mereu. Bucuria nicodată, asemenea apei de izvor pe care încă o găseşti liberă şi pretutindeni. Aşa şi harul celui care, pe numele său Nicodim Bujor, mi-a inspirat una din cele mai frumoase poezii: Vino în Rai! La mare preţ este şi cuvântul său, de a ne regăsi odată în rai unii cu alţii. Cuvânt în care cred şi de care nu mă pot depărta. 
Nu ştiu cât de multe întâlniri aţi avut cu sfinţii. Eu unul am avut şansa să mi se ţintuiască eternitatea pe spusele unui "moş", care nu făcea nimic altceva decât să fie trâmbiţa lui Hristos. Monahul Nicodim mi-a vorbit "în viaţă", dar mi-a vorbit "de dincolo de viaţă". Şi acesta e privilegiul cel mai mare al sfinilor. De atunci văd lume altfel. De atunci merg spre rai şi nu mă osândesc la neputinţă. Trec peste toate, ridic fruntea sus şi cred că cerul ne aşteaptă cântând.  
Părintele şi o bluză de vreme grea ce mi-a rămas testament...
Nicodim

Eram acolo ca un fulg,
Stăteam tăcut cu aripi albe,
Şi sfântul mă privi-se lung,
Şi-avea doar lacrimi, blânde, calde.

- Nu înţeleg ce îţi doreşti?!
Mi-a spus cu vorbe tremurate,
- Iubire, lacrimi omeneşti,
Sau cerul meu cu-atâtea şoapte?

Nu i-am răspuns, ce-aş fi putut,
Ca să îi spun celui ce ştie...
Că dorul meu neîncăput,
Nu are loc în orişicine?

Că numai cerul de ar vrea,
Şi m-ar primi la el în suflet,
Mi-ar fi umbrar de vreme grea,
Sau soare frământat în cuget.

- Şi totuşi cum de ai venit,
Aşa uşor şi gol la mine?
M-a întrebat într-un sfârşit,
De parcă murmura în sine...

Atunci sfios i-am arătat,
O rană dulce şi amară,
Un înger ce m-a împăcat,
Cu frigul meu în plină vară.

Şi n-a mai zis nimic, nimic,
Mi-a pus pe rană crin ce tace,
Iar când am dat să mă ridic,
Pe suflet am simţit o pace.

Iubire, milă, ce frumos!
Tot ce există din lumină,
Un dor de inimă duios
Şi viaţa mea aşa senină.

15 iunie 2012



SFINŢII ROMÂNI

Nu au decât lacrimi, iubire profundă,
Din cer se coboară, în ceruri rămân,
Prin ei bucuria la noi se întâmplă,
Sunt sfinţii luminii, sunt sfinţii români.

Şi unii au nume, şi alţii tăcere,
O singură lege, pe milă stăpâni,
Trăiesc peste moarte, vestesc înviere,
Sunt sfinţii luminii, sunt sfinţii români.

Nu doar veşnicia, ci ţara îi cheamă,
Ca apa ce curge din limpezi fântâni,
S-alunge fiorul de silă şi teamă,
Sunt sfinţii luminii, sunt sfinţii români.

Nu este în bine acel care tace,
C-aşa spune vorba de preţ, din bătrâni,
Ferice de cel ce iubeşte în pace
Şi-şi face colibă cu sfinţii români.

12 iunie 2012


Închinare Sfântului Anton

Aşa era un fel de vatră, focul ce arde din iubire,
Credinţa sa era de piatră, în ochi avea doar strălucire.

Mereu umil, mereu cu slavă, mereu cu inima în dor,
Nădejdea lui era mai bravă, şi preacurată în fior.

Nu se gândea ce va rămâne, din tot ce-a adunat în veac ,
Dădea cum nu se poate spune, dădea şi cel din urmă leac.

Era călugăr, doctor, frate, slujbaş la cei fără de stâni,
Ştergea cu lăcrimări păcate, şi la săraci şi la stăpâni.

Leproşilor le da sărutul, ţăranilor cuvântul sfânt,
Că e mai bun în casă lutul, nu aurul de pe pământ.

Iar celor goi le da de ştire, că în curând vor fi bogaţi,
Că cerul îi va lua în fire, numindu-i sfinţi şi împăraţi.

Şi-aşa a curs a sa viaţă, ca un izvor ce duce bland,
Lumina cea de dimineaţă, când apele se-ntorc în gând.