BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

29 aprilie 2011

vineri de izvorul tămăduirii


Leac pentru neputinţă



Şi dacă noaptea plânge în icoană,
Pofteşte frate, nu sta fără leacuri,
Întinde-ţi mâna să îţi pun pe rană,
O alifie dulce din adâncuri.

Ştiu că împart aceeaşi plămădire,
Nu am pretenţii de minuni şi slavă,
Sunt doar un doctor ros în dăruire,
De ce mi-a dat viaţa cea amară.

Şi trupul mi se spânzură pe oase,
Şi cei mai mulţi habar nu au că doare,
Dar nu mă plâng, căci totul se socoate
Şi suferinţa-mi este împăcare.

Cât pot, din răni, mai dau câte-o povaţă,
Mai ung la cei smeriţi trupul tenace,
Dar, vai, nici chiar aşa nu se învaţă,
Că nu le cer decât un pic de pace.

Ba unii au pretenţii de saloane,
Şi m-au lăsat să cred că sunt un orb idilic,
Drept mulţumiri ei mi-au adus piroane,
Şi-o cruce de curaj să mă edific.

Dar în acest răstimp împart iubire,
Cu-aceeaşi alifie vindec orbii,
Şi Dumnezeu mi se coboară-n fire,
În locul celor duşi ca nişte zodii.

Şi dacă viaţa plânge în lumină,
Eu tot trudesc la poticnirea voastră,
Să vă tămăduiesc fără de vină,
Redeschizând spre ceruri o fereastră.

28 aprilie 2011

frumos din frumos

La ospăţ cu neamul
 
Să stai la masă într-o casă veche
Şi timpul să îţi pară bogăţie,
Iar lemnul să îţi fie chiar pereche
Din tot ce-a fost şi tot ce va să fie.

Şi un ţăran cu mâinile asprite
Să frângă pâinea mulţumind în toate,
Înveşnicind tăcerile smerite,
Din care afli tot ce se mai poate.

Pe lângă pâine, blidul să tresară,
Iar supa să îţi pară leac pe rană,
Pe care să o guşti ca prima oară,
Când ai simţit că cerul îţi dă mană.

Într-o fântână să îţi vezi trecutul
Ca în oglinda chipului de bine,
Iar Dumnezeu să-ţi lase lin sărutul
Când vei sorbi din apă cu spăşire.


Pe pat de iarbă să te laşi agale,
Simţind că însuşi somnul e iubire
Şi din pământ, ca dintr-o sfântă cale
Să redevii lumină, cer şi fire.












27 aprilie 2011

miercuri seara




Pe patul de stele


Coboară-ţi palma suflet de lumină,
Atinge veşnicia, fă-te scrum,
Ca pasărea phoenix cea senină,
Care renaşte din sublim şi fum.

O stea te va lasă să crezi în pace,
Părinţii tăi te vor ierta cu dor,
Tu eşti minunea care veşnic tace,
Tu eşti misterul întregit de flori.

Deschide larg fereastră, hai încearcă,
Nu te opri, dă drumul la sublim,
Să între rai în propria ta casă,
Şirag de stele ce exult divin.

La noapte Maica Domnului e cântec,
Odrasla ta de suflet şi cuvânt,
Îţi va lăsa coroană de descântec,
Ca să devii şi rege şi pământ.

Pe patul tău vor sta ghirlande blânde
Şirag de stele, lacrimi de trăiri,
Guri de speranţe, harnice, flămânde,
Un cer de dăruire şi iubiri.

Întinde aşternutul alb ca veghea,
Zâmbeşte, fă un gest de trubadur,
Căci stelele devin de astăzi legea,
Şi ele vor cânta de pe un şnur.

Hristos cu lămurirea fără cearcăn,
Pe ochii, frumos,  lumină va lăsa,
Şi tu vei fi o cruce de mesteacăn,
Fugi la fereastră, haide, nu mai sta!



La revărsarea zorilor
 
Mai sus către viforul nopţii,
Miracolul-şi strigă perechea,
Un înger pe lacrima morţii,
Păşeşte şi arde tristeţea

Mormântul e gol şi albastru,
Doar candeli îi spulberă vina,
Fecioare cu mirul măiastru,
Presară fiorul şi tina.

Nu plângeţi! – se aude cuvântul,
E viu cel dorit din vechime,
Culegeţi mai alb legământul,
Că mâine vor fi doruri line.

Şi duceţi o veste pe sublimă,
Că cerul întreg va fi soare,
Primiţi doar iubirea divină
Acum când nădejdea suspină.

Şi râul de lacrimi să fie,
Al vostru vohod ce doreşte,
Lumină din pacea târzie,
Din care Hristos dăruieşte.







26 aprilie 2011

marti

Soluţie stingheră

Soluţie la orişice problemă,
Aduceţi munţii în căsuţa voastră,
Târâţi-i peste orice teoreme,
Şi nu vă-mpiedicaţi de o năpastă.

O să vă socotească mulţi sminteală,
Nici o problemă mergeţi înainte,
Şi daţi-le şi altora porneala,
Ca să aducă munţii din cuvinte.
 
Şi casa o să redevină ţară,
Pădure cu posibilă suflare,
Şi dincolo de viaţa cea amară,
Veţi regăsi iubire şi-ndurare.

Un râs, un iepur sau o veveriţă,
Mai câte-un urs şi lin o căprioară,
Vor sta cu voi pe stânca cea pestriţă,
Fotoliul vă fi o floare rară.
 
Aşa va-ncepe inima să bată,
Cu munţii alungând singurătate,
Deci luaţi de bună vestea însemnată,
Că sunt aproape munţii de cetate.

Un sigur gest şi gata va fi bine,
Prin casă va petrece dăruirea,
Aduceţi munţii cu suişuri line,
Ca să cunoaşteţi viaţa şi iubirea!





25 aprilie 2011

Răscruce de îngeri
 
Ref:
Pleacă, pleacă înger bun,
Hai, adu-mi lumină,
Creangă albă de alun,
Dintr-o stea divină.

 
Şi vine vremea despărţirii,
Când îngerul porneşte mut,
Către cărările iubirii,
Cu blândul meu ascuns salut.









Va fi destul de greu la noapte,
Să risc singurătăţi de cer,
Căci îngerul pleacă din şoapte,
Şi ce aş mai putea să sper.

El are datoria simplă,
De-a trece pe la Dumnezeu,
Ducându-i gândul ce frământă,
Singurătăţile mereu.

Dar, nu îmi judecaţi simţirea,
Nici îngerul cel păzitor,
Aşa îi cere împlinirea,
Ca să se ducă în fior.

El ştie ce îmi este bine,
Ca să mă vindec de dureri,
Şi va pleca în raiuri line,
Să îmi aducă mângâieri.

Cât va lipsi nu ştiu prea sigur,
De obicei nu este aşa,
Dar scopul va prima desigur,
Când el porneşte undeva.

 
Prefer să-l ştiu pe drumuri line,
Culegător de ce e sfânt,
Să îl aştept, să-l văd când vine,
Cu stele blânde pe pământ.



Şi vine vremea întâlnirii,
Când ce e dus devine har,
Iar pe miresmele iubirii,
Prin îngeri noi culegem dar.


 


Zbor spre infinit
-lui Daniel Turcea-
"Ştiu
voi muri, 
dar câtă splendoare"(Daniel Turcea)
 
( marelui şi regretatului poet creştin care acum scrie la umbra îngerilor. Dacă vă interesează ceva despre el, vă rog căutaţi informaţii pe internet sau citiţi poezia ce urmează versurilor scrise de mine. Merită)

Turn de catedrală,
Porumbel de panglici,
Scară în spirală,
Îngeri singuratici.

Clopotul răsună,
Liturghia plânge,
Spinii din cunună,
Se prefac în sânge.

Nu te teme suflet,
Zboară către mâine,
Cerul dă răsunet,
Tu devii o pâine.

Hai coboară mintea,
Taci, adu-mi hotarul,
Pune-ţi cântul, cinstea,
Împlineşte-ţi darul.



Daniel Turcea - Isihia

Sfanta iubire
-caci in jurul inimii roteste acoperamântul
întunericului
cel ce cere va lua
cy fata descoperita (adica omul dinauntru)
oglindind
Slava Domnului

nu aripi trupesti ca ale pasarilor
ci ale Duhului, chemând, usurând,
cu aripi inteligibile.
Cel nesfarsit si fara trup se micsoreaza pe Sine
din Bunatate nesfârsita.

Trupul acesta subtire s-a îmbracat
prin ochiul care vede.

Mai mult decât sa arzi pe rug
rug ti-e si trupul de-l
desparti de suflet
si-l însetezi de patima si somn.

Mai mult decât sa-l lasi sa muste biciul
din trup, pentru ca nu poti nici sopti
ca Dumnezeu e numai o parere
ca nu-i în tine
si decât tine nu-i adevarat,

Mai mult decât sa cresti ca o fântâna
între nisipuri
este sa ai mila
de cel sarac, de cel
ce are
de tine,
de cuvântul
de lumina
privirii
blânde, sau
de hrana ta mai multa lipsa,
caci daruind, lui Dumnezeu te asemeni.


















24 aprilie 2011

Prima zi de paşti


 Incandescenţă
Învie mireasma pe floare de vis,
Se duc începuturi în crengi de pădure,
Aşa cum profeţii din lacrimi au zis:
Există iertare, există iubire!

Pornesc peste ape arhangheli cuminţi,
Oftează tot raiul albit de dorire,
Şi nu e secundă să nu poţi să simţi,
Atâta iertare, atâta iubire!

Tu suflet ce încă mai ai un abis,
Zâmbeşte, exultă, fi floare în fire,
Căci iată străluce precum s-a promis,
Din mine spre tine, iertare, iubire!

 Scaunul singurătăţii
 
Ce frumos îmi stai în faţă,
Taci şi parcă eşti un chip,
Scaun ce te-aşezi la masă,
Şi nu poţi să te ridici.

Lângă tine stă şervetul,
Farfuria şi-un tacâm,
Iar în faţă plin şerbetul,
Poftă bună lemn bătrân.

Te ţinea pe trepţi bunica,
Văduvă de greu război,
Eu nu-nţelegeam nimica,
Şi-aş fi vrut scaune noi.

Abia în singurătate,
Te-am găsit mai plin de duh,
Decât cele resemnate,
Şi pierdute prin văzduh.

Iată este zi de paşte,
Hai să facem scump ospăţ,
Prânzul vieţii va renaşte,
Fără vuiet şi dezmăţ.

Tu mă vei privi din taină,
Eu voi închina un dor,
Şi-şi voi da chiar a mea haină,
Pe spătar ca şi un nor.

Iar apoi ca mărturie,
În tăcere însemnat,
Îţi voi spune cu iubire:
Da, Hristos a Înviat!



Morminte văruite

Mi-a rămas un zurgălău,
Din colindul iernii blânde,
Am să-l las uitat pe hău,
Poate vin haite flămânde.

Lupii vieţii muşcă crunt,
Din orice relicvă sfântă,
Şi apoi devin pământ,
Pe când moartea se întâmplă.

A te ţine de splendori,
Vai , sugestie bizară,
Un complex plin de orori,
Din explozia amară.

Mai bine să taci discret,
Fără zurgălăi şi probe,
Sărbătorile încet,
Să le aşezi în simple robe.

Şi într-un scrin cu chei de lut,
Să le-nchizi cum se cuvine,
Ca şi cum nu s-au născut,
Dar le-aştepţi cu gânduri line.

Poate aşa când nu vor fi,
Lumea le va vrea din suflet,
Şi abia atunci vom şti,
Ce e neschimbat în cuget.








23 aprilie 2011

HRISTOS A ÎNVIAT


HRISTOS A ÎNVIAT!

Splendoare de taină
 
Un fir de lumină, atinge potirul,
Doi ochi de-ntrebare se joacă prin fum,
Din turlă coboară pe trepte seninul,
Ce taină se-ntâmplă cu mine acum?

Biserica-mi pare şi casă şi soră,
Mă simt ca un înger cules de pe drum,
Aş vrea să pierd timpul o clipă, o oră,
Ce taină, ce pace, ce bine-i acum!

La noapte Icoana va da semn de milă,
Din ea o să curgă tot mirul cel bun,
Şi Maica Luminii va scoate din silă,
Cu taină, cu lacrimi, sublimul de-acum!

Foşneşte iubirea pătrunsă de viaţă,
Şi temeri de moarte să n-ai nicidecum,
Căci după risipă va fi dimineaţă,
Şi cerul în taină coboară acum!



Anamneză ludică
 
Am fost copil o zi, o primăvară,
Şi timpul m-a întors într-un mormânt,
Dar astăzi îmi doresc ca-ntâia oară,
Să reaprind luceferii cei blânzi.

Hotarul meu a fost pământul aspru,
Prin el m-am strecurat ca nibelung,
Lumina m-a făcut mai cald , sihastru,
Şi iată redescopăr timpul lung.

Un strop de pace şi un colţ de suflet,
Acolo mă aşez să ard sfios,
Şi cerul meu devine ca un vuiet,
Psalmodiind cu îngerii duios.

Se leagă rana, se aşează crucea,
Nu către căpătâi, ci spre firesc,
Păşesc cu pasul ca să simt răscrucea,
Din visul meu ceresc şi omenesc.

Devin copil şi mă întorc la sobă,
Povestea mea va fi cândva un dar,
O zi, o primăvară sau o oră,
Din timpul vostru renăscut în har!


Iubirea de Ardeal!
 
Nu îţi cer Doamne vise de mărire,
E prea târziu să mă înalţ pe val,
Dar dăruieşte-mi pentru biata-mi fire,
O zi de bucurie în Ardeal!

Nu îţi cer Doamne să mă faci mai tare,
Nici ca să zbor cu cel mai falnic cal,
Dar din iubire lasă-mi o cărare,
Pe un podiş din sfântul meu Ardeal!

Nu vrea să mai am ţinere de minte,
Abia de simt cum am ajuns la mal,
Dar dincolo de doruri şi cuvinte,
Eu îmi doresc o floare din Ardeal!

Nimic mai inocent decât surplusul,
Acestei bucurii de-a fi pe deal,
Lângă  o cruce care simte plânsul,
Durerii ce se cheamă chiar Ardeal!




Închinare pentru Adreal!
 

Bat clopotele lângă lacrimi,
Cum numai în Ardeal se poate,
Ca dincolo de rug şi patimi,
Să fie oase lângă roate.

Şi de-nviere totul doare,
Căci în Ardeal cununa morţii,
A-nmugurit din floare-n floare,
Pe cuiul pus în umbra porţii.

Şi ardeleanul când doineşte,
Peste Carpaţi se duce dorul,
Din Olt orgoliul îl goneşte,
Şi cheamă Prutul şi fiorul.

Din Dunăre nimic nu piere,
Căci mâlul tot Ardeal se cheamă,
Smerenie care îşi cere,
Un strop de lacrimă în vamă.

Lăsaţi Ardealul să existe,
Mai liber, mai firesc, în ţară,
Căci numai astfel o să mişte,
Din nou iubirea noastră rară.

Şi-acum când vine învierea,
Cu Iancu mă închin spre îngeri,
Salut Ardealul şi tăcerea,
Hotarul mistuit de plângeri.

20 aprilie 2011

optimism de floare lină

 Dreptul la viaţă

Mi-e atâta dor de viaţă,
Şi-ţi scriu fără zăbavă,
Prieten ce-ntr-o seară,
Mă vei citi în grabă.

Trăieşte-ţi clipa simplă,
Cât ai un ochi de milă,
Căci iată ce se-ntâmplă,
O lume e în silă.

Şi dacă speri în moarte,
Păcat de-atâta zâmbet,
Căci viaţa nu e carte,
Şi nici un lanţ de plânset.

Tu nici nu şti ce daruri,
Ai când zâmbeşti în toate,
Îneci cu dor amaruri,
Şi verşi izvor de şoapte.

Mai bine ia o floare,
În mână şi respiră,
Să vezi că nu o doare,
Când altul o răsfiră.

Şi ce frumos e omul,
Din tine care râde,
Copile tu eşti pomul,
Care în veci rămâne,

Nu moartea e câştigul,
De-ar fi şi cerul fire,
Ci vorba şi curajul,
De-a răspândi iubire.

19 aprilie 2011

Clopotul cerul
Aripă de porumbel
Pusă-n turn de catedrală,
Şi un strop de primăvară,
Haide,vino, este seară,
Să te văd în orice fel!


Drum spre rai
Poate e greu,
Dar cu tine-i Dumnezeu,
Şi eu bat cu visul meu,
Haide, către ceruri, hai!

Minte cu pelin de har,
Spune-mi vorbe de slujire,
Lasă-te dintr-o urnire,
Nu mai fi ca o spăşire,
Tu eşti darul meu din dar.

Lumânare de copil,
Umileşte-ţi întrebarea,
Iată asta e cărarea,
Potoleşte-ţi şi mirarea,
Arde ca un blând fitil.

Creangă de salcâm măiastru,
Pune-ţi încălţări divine,
Fi un dor pe ape line,
Dormi cu visele senine,
Şi devii şi tu un astru.





17 aprilie 2011

iubire

Inifinit de iubire

 
Pe braţele moi stă un munte,
Sub frunte un cufăr de stele,
Bem lacrimi din tulnice crunte,
Şi vine un dor să ne spele.

Păcatele ard în pustie,
Molatici uităm de rănire,
Mai bine ca dor să ne fie,
De ce să trăim în uimire?

Pământul deschide o taină,
Şi păsări de vorbe simt cerul,
Mai pune-ţi speranţă o haină,
Mai lasă-mi iubire misterul.

Iisus ne sărută pe palme,
Foşneşte uşor umilinţa,
Trăim între orele calme,
Al vieţii ce-şi cere fiinţa.

Şi verdele crud de sub soare,
Să ardă în suflet cu milă,
Nimic ce e dor nu ne moare,
Deci haide-ţi să fim fără silă.

Şi-acum când se cerne frumosul,
Prin sita ce vrea învierea,
Zâmbim şi ne place duiosul,
Priviţi cum  ne curge tăcerea.



15 aprilie 2011

umbra mea

O taină

Apropie-te umbră, mai stai un ceas cu mine,
Lumina din opaiţ se stinge prea încet,
E noaptea fără lacrimi, e noaptea mea de bine,
Taci, fi smerită darnic sau bâlbâie-mi încet.

Te voi numi de astăzi un crin fără pereche,
Aşa cum de o viaţă prin înger am un dor,
Iar când vei fi ca moartea suavă şi străveche,
Le vei zâmbi acelor ce au un mic fior.

În lumea de himere, o umbră e lumină,
Căci oamenii cu corpuri sunt efemeri ca sens,
Astăzi îţi dau iluzii, iar mâine îşi termină,
Răbdarea, bunătatea şi viaţa de consens.

Deci sărut mâna umbră, apropie-ţi nisipul,
Dă-mi sufletul, dă-mi totul, să fiu şi eu divin,
La revedere oameni, adio, este timpul,
Să mă lăsaţi în pace, cu tot ce am mai lin.

14 aprilie 2011

poezii din ploaie

Cehov la Sibiu


Când plouă melancolia mă predispune la reverie. Devin contemporan cu Cehov. Pentru cei ce nu aţi avut interesul şi gustul de a-l citi vă pot spune că este autorul unei celebre nuvele pe tema bolii intitulată „Salonul numărul 6”. Este vorba de un medic care din entuziasm construieşte un spital pentru cei bolnavi, cu un dureros salon numărul şase pentru cei ce sufereau de boli mintale. Intervenţia pizmuitorilor, chiar a unor foşti pacienţi vindecaţi, face ca până la urmă medicul să devină el însuşi pacient al faimosului salon „numărul şase”…



Şi primăvara se frământă,
În colivii de vremi polare,
Şi nici un greier nu mai cântă,
Şi plouă la Sibiu şi doare.

De ce avem această viaţă,
Ca o suită de viscere,
Şi după un senin e ceaţă,
Şi ploaia spre neant ne cere.

Oraşul îmi apare strigăt,
Şi protestează condamnaţii,
Căci dincolo de of şi ţipăt,
În ploaie facem rezervaţii.

Iar ploaia e salonul şase,
Ambulatoriu de destine,
Când minţile ajung terase,
Pe care disperarea vine.

E înadins mai tristă lupta,
Ostentativ ne facem silă,
Şi ploaia ne deschide uşa,
Către pustiul fără milă.

Şi plouă la Sibiu cu jale,
Şi Crucea Domnului se-arată,
Cum stă stingheră pe o cale,
Fără iubire, resemnată.

mesaj de mirare

Manifest pentru sănătatea voastră

 
Şi ultima concesie de pace,
În noaptea aşteptării la ferestre,
Să fiu copil când lumea aspru tace,
Şi să culeg o floare omeneşte.

Nu vă condamn la propria cenuşă,
Că şi aşa m-aţi pus zălog la îngeri,
Că eu aş fi în ceruri o păpuşă,
Şi nu om cu suflet şi cu plângeri.

Dar din copilăria mea mişcată,
Din osul ce l-aţi ros cu frenezie,
Vă mai repet frumos, încă o dată,
Să fiţi mai blânzi şi bine să vă fie.

Şi taina mea e pacea voastră simplă,
Când nu aveţi cultura de iubire,
Eu tac sperând că totuşi se întâmplă,
Un cataclism în biata voastră fire.

Ceva vă va trezi din nou în suflet,
Să reveniţi în bine şi în mine,
Mustrări vi se vor da ca timp de cuget,
Şi un potop aprins de ape line.

Acum că tot vin Paştile iertării,
Un adevăr vă strig cu dăruire,
Un deget pe obraz îl las mirării,
Acolo unde pielea e subţire.

Şi nu vă mai tocmiţi cu resemnarea,
Nu aveţi voi identitate scumpă,
Să-mi jeluiţi iubirea şi uitarea,
Şi propria-mi cenuşă muribundă.

De fapt nu am probleme tutelare,
Voi înşivă sunteţi bolnavi în rate,
Iar doctori noi vă mint cu vorbe rare,
Să mergeţi în concedii resemnate.

Şi ca un sfat de fost şi blând duhovnic,
Vă rog iubiţi pe cei ce vă insultă,
Altfel veţi fi ca omul cel datornic,
Ce a căzut pe ultima redută.

13 aprilie 2011

Mărginime de suflet

Vineri ora 16 Cenaclul Lumină Lină concertează în Poiana Sibiului!

Speranţă de Mărginime

Şi dacă nu e timp pentru iubire,
Şi dacă simţi că nu e loc de bine,
Mai lasă-ţi abnegaţia de fire,
Şi urcă la Poiana-n Mărginime.



Nu te uita că port dureri ciobanii,
Ei de o viaţă stau între himere,
Sunt un surplus de pace şi strădanii,
Acolo unde cerul loc îşi cere.

Prea multe poticniri ne despărţiră,
Românii nu mai au decât orgolii,
Şi Paştile în gânduri le frământă,
De parcă sunt asediaţi de molii.

Abia în Mărginime se mai ştie,
Că nu te poţi împărtăşii de milă,
Dacă nu ai esenţa veşnic vie,
Când mioriţa plânge fără silă.

Şi la Poiana, Rod, Sălişte, Vale,
Îşi face neamul socoteli cu dorul,
Iar Dumnezeu te-ntâmpină pe cale,
Când te smereşti să îi asculţi fiorul.

E transhumanţă, e destin şi luptă,
Aici între hotare neurnite,
Iar un poet din veşnicii ascultă,
Cum vin din cer poeme nesfârşite.

Şi când voi fi mai trist ca o idee,
Pe la ciobani voi cere cutezanţă,
Şi lângă vatra lor de înviere,
Voi regăsi un petic de speranţă.