Cină de dor
Să scriu pentru zâmbet? Poate vă doriţi să fac acest lucru mult mai des. Dar inima mea este ea însăşi o lacrimă, care şi în rai va fi tot o curgere de iubire. Când mă gândesc că Maica Domnului, plânge în rai pentru liniştea noastră, nu mă întrebaţi de unde am atâtea lacrimi sau atâta zâmbet...
Cu ochii în rai
Curge râul, arde cerul,
milă verde, loc frumos,
ochii mei aduc misterul
Iată ce destin duios!
Cântă pacea, vine luna
iarăşi ninge, ce mister,
ochii mei primesc cununa
Iată, tot ce pot să cer!
Ziuă lungă, noapte caldă,
îngeri pleacă, îngeri vin,
ochii mei în dor se scaldă
Iată, ce sublim divin!
Taină plină, leac pe suflet
am ajuns în rai şi tac
ochii mei devin un cuget
şi în lacrimi se desfac!
Din sine spre cer
Ce suflet cald, ce înger care iartă,
mărturisesc că nu mai am nimic,
şi am ajuns fiorul de la poartă,
un gând ce peste ceruri îl trimit.
Splendorile îmi fac acum cunună
un stol de lacrimi se foiesc prin dor,
trei sfinţi într-o speranţă ce-mi adună
aceste nopţi de gânduri care dor.
Minuni pornesc pe văi de remuşcare
unde îmi eşti simţire din adânc?
Pofteşti de mult să nu mai ai cărare
şi să devii un nimb peste pământ.
Dar tu eşti vânt de milă şi de fluturi
te risipeşti ca pacostea pe ceas,
şi din nimic te resemnezi pe scuturi
în oastea insuregenţe ce-a rămas.
Pe valea crizei tale stă iubirea
acest copil ce l-am născut din flori
iluzia ce mi-a lăsat privirea
într-un surplus de versuri şi erori.
Tu chiar nu vezi că morţii îmi fac semne
şi că cei vii prin tumbe mă ucid
că au adus şi funie şi lemne
pentru onorul crud de genocid.
Căci moartea mea înseamnă holocaustul
nu unui duh ce scrie fără preţ
ci un aprins ce va crea dezastrul
atâtor înţelesuri de dispreţ.
Deci, nu te ard cu fierul împăcării
mă simt mai bun în răni decât în stea
La noapte curge sângele mirării
şi te ador, căci eşti speranţa mea.
Of, dor de cer, ce ai de fapt iertare
cum plângi zâmbeşti pe visul cel naiv,
tu nu-nţelegi că este apă mare
într-un firesc prea lesne permisiv.
Tu nu gândeşti că muntele nu cântă
iar Dumnezeu nu are scări spre mit,
doar un colind ce altfel se frământă
în somul său de os desăvârşit.
Şi ca să vezi că totul e iubire
te las acum să-mi fi şi rug şi cer
smerenie şi patimă de fire
lumină ce se-ascunde în mister.
