BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

25 iulie 2013

Meditații de vară

Avem nevoie de milă?
      Accept mila. Mila lui Dumnezeu. Mila oamenilor. Mila de a fi înțeles. Mila de a fi iubit. Mila de a fi ajutat, mai ales când ești neputincios. Și iată, dragii mei, că am ajuns să mă gândesc mai mult la milă, decât la jertfă. Mai ales gândindu-mă că Maica Domnului este la rândul ei miloasă.  Un ocean de milă. Fără limite.
  Voi înțelegeți ce este aceea o limită? Eu unul am pus-o adeseori între mine și alții. Recunosc... Deși mila nu concepe limite. Este nelimitătă.  Mai ales când noi creștinii o cerem. Mila cea fără de limite. Iertarea cea fără de margini. De la Dumnezeu, de la oameni, de la cei ce ne urăsc, de la cei ce vrem ca să ne ajute... Ce frumos cerem! Ce frumos vorbim!

  Mă gândesc însă că o milă fără de căință este o milă și atât. În niciun caz un pas spre Împărăție? Că tot așteptând mila altora, am ajuns să nu o mai avem noi întru noi. Și de aici începe deșertăciunea milei. Căci mila înseamnă și adevăr. Da, vreau milă, dar recunosc că sunt neputincios. Că am această neputință. Până nu îți recunoști greșeala mila nu înseamnă deâct o altă greșeală. Voi ce ziceți?
  
    P.S. Un bețiv cerșea odată bani pentru băutură. Cineva la apostrofat, că se distruge și tot așa... Bețivul i-a rânjit atunci persoanei și i-a spus: Mai lasă-mă în pace. Nu vezi că sunt bolnav... Eu am nevoie de milă și de respect... Asta știa și bețivul...

                                                                                                             Părintele Cătălin

24 iulie 2013

POEZIE DE ÎNVIERE!

La ziua din urmă

Oftez,
Ating pământul cu urma de lumină,
Din palme curge harul,
Din lacrimi doar pământ,
Și Dumnezeu va șterge la noapte orice vină,
Treziți-vă prieteni,
De ce dormiți în vânt?

E dor de nemurire,
Dar, vai tu fugi de toate,
Dai mâna cu suspinuL,
Ce faci?
E nunta ta!
Mai bine lasă mila,
Să ferementeze vinul,
Și de acum de-a pururi,
Să poți mereu cânta.





Nu mai vorbi de alții,
Nu mai ascunde  harul,
Tu nu poți recunoaște destinul de mister,
Mai bine gustă pâinea, veninul și amarul,
Hai, vino și așteaptă,
Smerenie și cer...

Acum, e frântă pâinea,
Să curgă vin pe suflet,
Divin, melancolie, emoție, firesc,
Bine-ai venit Iisuse,
Mi te-ai lipit pe cuget,
E începutul lumii,
Am înviat,

Iubesc!

23 iulie 2013

PĂRINTELE CĂTĂLIN REVINE CU UN LIKE ȘI CAM ATÂT...


  Revin cu un LIKE! Ce ciudat sună totul. LIKE în viață, LIKE în cenaclu, LIKE pentru ortodoxie... Existența noastră se învârte în jurul unui biet LIKE și poate a acestei ciudate și imposibile căi de a mai spune: TE PREȚUIESC PRIETENE! SUNT ȘI TE VREAU ALĂTURI DE MINE!
  Viața e un email și un LIKE. Nu ne mai întâlnim la concerte, dar ne dăm like prin internet. Nu ne mai rugăm în biserici, dar dăm LIKE la textele superortodoxe. Nu ne mai  adunăm iluzoric la evenimente de suflet ale vieții, dar realizăm comuniunea totuși prin LIKE. Acolo nu oftăm, nu trișăm, nu avem decât iubire: LIKE. LIKE, LIKE!

''COMUNIUNEA''  DE LIKE
  Eu ce să vă spun? Din Italia nu am reușită să dau niciun like și niciun email.Nu am fost la prea multe slujbe ortodoxe, nu am fost slujit la evenimente sufletești ale celor dragi, nu am vorbit cu Papa(deși se spune că face lucruri bune), nu am primit prea multe semne că cineva ar avea ceva  de schimbat prin cenaclu, că s-a găsit în sfârșit un sponsor, o orgă mai bună, că am învățat cântece noi, partituri noi, că ne e dor de public, de misiune... Numai LIKE, LIKE, LIKE. Of...
  Deci, am înțeles că  biserica, cenaclul, întâlnirile amicale, botezurile, misiunea,  venirea și implicarea la concerte, sau în echipa misionară depind uneori doar de acest ciudat LIKE(să mă ierte acum cei ce sunt onești, avem și astfel de oameni),implicându-ne doar în felul în care avem noi nevoie, pardon interes, ca să vedem viața și să alegem prietenii, sau de felul în care ne merge bi ne în viață, dacă ne simțim bine că e stabilă relația de cuplu, sau de banul pe care musai vrem să-l câștigăm înainte de orice misiune, de ce e mai nou pe la cei vechi... Așadar, cu regret, iată că mă înscriu și eu în rândul lumesc al interesului cotidian și scriu: LIKE. 
  Poate sunt acum ironic, cald, avântat , colegial, imparțial, dar credeți-mă că nu vreau ca să mă deosebesc de cei dragi. De cei la care țin, pe care i-am ajutat și pe care îi cer să fie mereu alături de mine... Cei care își declară avântul misionar, recunoștința și iubirea prin LIKE! 
  Deci, mai bine să ne vedem prin LIKE. Mai bine să sărbătorim prin LIKE. Mai bine să ne dorim cenaclul prin LIKE. Că de fapt asta ne-a mai rămas sincer. Ce nu-i așa? Oare cu unii dintre prieteni, creștini practicanți și colegi nu vorbim mai des prin LIKE?  Eu unul cam așa simt. Că iată nu mai avem timp să ne mai invităm împreună nici măcar la un suc...
PE UNDE AM FOST?
 Poate că o întrebare ar fi fost mult mai umilă decât un răspuns. Sau poate că, dacă aș fi călătorit în Ierusalim, sau la Athos aș fi avut mai mult Duh Sfânt, ca să vă spun o poveste nouă. Cert e că, oriunde ai fi în lume, povestea nu se schimbă niciodată, că e mereu veche și îmbătrânită pe barba de lacrimi a Blândului Dumnezeu.
Nu pot să vă spun nimic despre îngeri. Iertați-mă că nu am întâlnit niciunul deocamdată. Dar dincolo de toate, am întâlnit oameni. Schimbați la față, tineri, bătârni, veseli, triști, bucuroși sau  și simplu răvășiți de erorile veacului.
Un preot trebuie să vorbească mereu de bine. Mda...Știu... Și de aceea am tăcut mereu în ultima vreme. Ca să nu spun tot ceea ce port pe inimă. Veacul, oamenii, ideile lor, singurătățile lor, ciudățenia  din fiecare. Nu știu nici dacă ceea ce spun acum are o valoare. Parcă îmi și văd textul publicat pe Facebook, cu două trei like-uri. Nu știu... Sau poate nu înțeleg eu schimbările vietii, sau e semn că eu am îmbătrânit. Și scrisul meu, și poezia mea, și cenaclul meu...
CE VA URMA DUPĂ ACEST ARTICOL? OARE TOT UN LIKE?
  În vara această tăcerea mă costă scump. Cu o excepție, un suflet entuziast, care mi-a cerut să o asist la o audiție, pentru intrarea în cenaclu și alte câteva persoane entuziaste, care mereu îmi scriu frumos. În rest, tăcere. Deci, ce să vă spun despre cenaclul meu? Că va merge mai departe? Da, e o soluție, dar eu încă caut entuziasmul prietenilor. Ca și Diogene care mergea cu felinarul în plină zi. Căutând un om...
Hristos însă există. Și Maica Domnului. Și nu cred că nu va mișca inima celor ce au dor de cenaclu. Și a celor ce au dor de misiune.
CONCLUZII

Vedeți, dragi prieteni nu v-am scris nimic duhovnicesc. 
Vedeți, Părinte Marius că nu mai am niciun text serios pentru siteul LUMEA CREDINȚEI. Ceva cu Părintele Arsenie sau ceea ce vă doreați când mi-ați vorbit acum câteva luni cu atâta drag. 
Vedeți că nu am texte despre asceză”, deși lumea îmi cere mereu și mereu sfaturi bune. Vedeți, că nu am nici măcar puterea să tac p   ână la capăt. Că poate nu sunt așa cum credeți voi, ci cum ar bănui unii oameni că sunt... Doar un lumesc,un cântăreț, un purtător de instrumente prin biserică, un fel om pe care măcar din când în când în când merită să mai vezi ce mai pune la cale.  Nu-i așa prietene LIKE?
Și o veste bună:
 SÂMBĂTĂ  DE LA ORA 10 SUNT LA DISPOZIȚIA OAEMNILOR DORNICI DE LUMINĂ, LA SIBIU, PE STRADA DEALULUI…
DECI, PÂNĂ ATUNCI VOI, CARE TOTUȘI AȚI CITIȚI ARTICOLUL PÂNĂ LA CAPĂT, DAȚI UN SEMN MAI NORMAL DE VIAȚĂ ȘI HOTĂRÂȚI-VĂ CE VREȚI?

Like sau veniți cu adevărat lângă Hristos?

11 iulie 2013

SERILE DE VARĂ! MEDITAȚII LA SCARA RAIULUI (I)

Pustnicul așteaptă cuminte. Îngerul îl vede și îi șterge lacrima. Nu îl mai întreabă nimic. Pentru că, de mult, tare de mult, lacrimile și-au desfăcut corola și au devenit munți de așteptare.
Ce o să fie? Vine oare Mirele? Poate că vine! Dacă nu azi, desigur mâine…
Același mâine și niciodată renunțare.
Iată Icoana plânge din nou. Ce frumoasă este Măicuța. Acolo în casa ei de dor. Și ea așteaptă firea. Să ne liniștim. Să rămânem mereu lângă ea. Să mai fie măcar o mână caldă și o batistă ștergătoare de lacrimi. 
O aud pe Măicuța: 
E freamăt prea mult  între voi! E patimă în toate. Prea multă patimă. În rugăciune, în lacrimi, în vise... Of, nu! Nu așa! Copiii mei, credincioșii mei creștini.... Nu vă las! Unde să plecați oameni!  Voi, câți dintre voi mai sunteți ai mei, sau câți veți mai fi… Hai, fiți mai liniștiți! 
Și, dacă plecați, oricum am să vă aduc înapoi. Acolo unde mi-am făcut căsuță. Căci, dacă lumea v-a uitat, eu nu vă voi uita.
Așteptați pe cei duși. Plângeți pe cei rămași. Bucurați-vă de cei ce rămân pe vecie!
A lor este iubirea!


Să fie!
O să rămână poate și gările pustii,
Un sfânt o să se uite pierdut prin cimitire,
Pe la icoane praful și îngerii târzii,
Dar nu contează Doamne, să fie doar iubire!

Izvorul se va-întoarce cu apele spre cer,
Albina o să verse polen în risipire,
Nu va mai fi nici lume, nu va mai fi mister,
Dar ce contează Doamne, să fie doar iubire!

O mama își va plânge copilul fără drum,
Va bate toaca leneș, în lacrimi de smerire,
Orașele măiastre se vor preface-n scrum,
Ce mai contează Doamne, să fie doar iubire!

Vom amuții cu toții, din amintiri trăind,
Uitând ce a fost vesel, și prea umil în fire,
Din când o șoaptă, cu dor va izbândi,
Și asta, da, contează, e totul din iubire!







4 iulie 2013

REVIN PE BLOG... CE MAI FACEȚI?

EXTAZ DE VARĂ
Fierbe descântul pe tâmplă,
Oare ceva se petrece,
Oare din nou se întâmplă,
Mila să vină, să plece?

Plânge un nufăr pe ape,
Cântă vioara fierbinte,
Oare din nou va încape,
Cerul de îngeri în minte?

Sfântă e noaptea albastră,
Iată un pustnic jelește
Biata speranță măiastră,
Tot ce un suflet primește?

Numele Tău este jale,
Numele meu se preumblă,
Doamne, cu mine pe cale,
Tu ești lumină, eu umbră.
 

CÂNTEC DE IUBIRE
-pentru repertoriul cenaclului, dacă se încumetă cineva-
REFREN:
Să-nvingă și binele în lume,
Prea mult este rău și mereu,
Iubirea mereu se va spune,
Cu noi, este chiar Dumnezeu.

Trăiam în durere, trăim jale grea,
Spunem suferință, simțeam ca și Tine,
Tu mult ne-ai ascuns de urgia cea rea,
Să fie de pace, să fie de bine.

Și vorba se duce, mereu ca un vânt,
Spun unii că răul a învins și e noapte,
Dar noi din speranță mai ținem un gând,
Se poate de bine, mai bine se poate.

E frig peste lume, e greu peste tot,
Păstrăm amintirea luminii pierdute,
Dar iarăși, Tu, Doamne, ca frunza de soc,
Mireasmă ne dai și trăiri renăscute.

Voi oameni, păstrați acest vis temerar,
Iubiți orice-ar fi, iubiți fără silă,
Dușmanul să fie doar astfel mai rar,
Să curgă izovorul de pace și milă.