BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

29 iulie 2012

ŢARA FĂRĂ DE DUMNEZEU!


    Duminică ciudată! Parcă prea plină de minciună. Şi dintr-o parte şi din alta. Amăgire şi ură. Ură peste poporul român. Vise pentru un leu în plus. Acestea sunt alegerile care şi azi  ne-au împărţit, ne-au diferenţiat, ne-au făcut să credem în ipocriţi şi în legile lor. Din 1990, şi de fapt de multă vreme, ne tot împărţim. Credem în oameni şi în legi efemere. Votăm cu cei ce ne promit un os în plus, pentru ca de fapt ei să îşi apere vanităţile. 
  Biet popor fără lacrimi şi rugăciune! Biet popor fără sfinţi! Ce duminică sinistră! Ce duminică ciudată? Ce popor credul eşti! Cum eroii tăi de astăzi devin adversarii tăi de mâine. Şi cât de mult te încrezi în ei şi nu în Dumnezeu! În aceste găşti politice care ne mint că e mai bine cu unii sau cu alţii. Ce departe sunt sfinţii tăi! Şi ceru! Şi iubirea lui Hristos! Noapte bună popor român!


Brâncoveanu la plângerea neamului

Şi câtă laşitate şi ce popor slugarnic,
Şi ce tupeu au hoţii să ceară răsplătire,
Iar Brâncoveanu plânge acest destin amarnic,
Într-o icoană veche din sfânta mănăstire.

Şi Mateiaş mezinul nu vrea să înţeleagă,
Că au ajuns românii mai întinaţi în fire,
Cu lăcrimare parcă spune: Cum e tată?
Ce s-a întâmplat cu neamul ce i-am jurat iubire?

Atunci Brâncoveanu mai tare se smereşte,
Copilului îi spune: Ne-am resemnat în jale,
Iar ţara noastă moare şi crunt se amăgeşte,
Că legile de-afară ar pune-o pe o cale.

Să ne rugăm copile, să ne rugăm cu toţii,
Să plângem din icoane pe cei ce n-au iubire,
Şi rugăciunea noastră, precum e datul sorţii,
La Dumnezeu să fie mireasmă de împlinire.

Că ţara nu e ţară de n-are rugăciune,
Că cei mai mari de-acum degeaba mint poporul,
De nu există plânsul vom dispărea din lume
Şi va rămâne moartea şi va rămâne dorul.

Tu roagă-te mai tare, cu fraţii tăi de jertfă,
Cu Preacurata care şi ea cu drag se roagă,
Şi poate, cine ştie, cum dragostea eternă,
De mâine, chiar de mâine va reveni în ţară.

Atunci cei din icoane şi cei din mănăstire,
Să punem mulţumire că ne-am salvat de patimi,
Având mai mult de grijă, să răspândim iubire
Şi să vestim că cerul de fapt înseamnă lacrimi.

27 iulie 2012



Spovedanie

Trepte de aur, trepte uitate
,Urcă lumina ochilor blânzi
,Lumi de speranţă, lumi minunate
.Pruncii de bine sunt mai flămânzi

,Stele pe palmă, are tot cerul
,Atâta pace nici n-am visat
,În dăruire stă tot misterul
.Îngerii lasă somnul curat

,Pare o rugă, pare un clopot
 ,Un dangăt vesel stă pe pământ
,Caii aleargă fără de ropot
.Când pe o stâncă plânge un sfânt

,Spune-ţi tăcerea, spune-ţi iubirea
,Maică Măicuţă, tu ce eşti dor
,Azi este raiul, azi e-mplinirea
.Hristos ce iartă, blând şi uşor


















20 iulie 2012

Timp de aproape trei săptămâni nu am mai scris poezie. A fost un canon, a fost o neputinţă. Mi-era teamă să nu obosesc lumea cu gândurile mele. Poate prea multe, poate de neînţeles. Să nu forţez lacrima nimănui. Iată că în această seară am scris. Vă doresc gânduri bune!

Spre ţară

Spre ţară drumul era sfânt,
Cu dor de muntele luminii,
Cereşeam un cer, cerşeam pământ,
O mână ca să-mi smulgă spinii.

Spre ţară drumul era greu,
Dar îmi părea că e mai bine,
Să-i cer un loc lui Dumnezeu,
În dorul ce mi se cuvine.

Spre ţară am visat frumos,
Aceeaşi blândă pace lină,
Un dor tăcut, un dor duios,
O lacrimă care suspină.

Spre ţară îmi doream nespus,
Să îmi găsesc o altă fire,
În floarea cea crescut de sus.
Şi a robit a mea iubire.

Şi ţara m-a chemat uşor,
Nu mai vorbea, zâmbea în toate,
Pe braţul ei am plâns de dor
Şi luna strălucea în noapte.

6 iulie 2012



PRIVEGHERE

Lacrimă, lacrimă, în plină noapte,
Nu îmi laşi somnul şi mă trezeşti,
Câtă tăcere, ce gol de şoapte,
Doar câte-un înger pe la fereşti.

Lacrimă, lacrimă, ce vrei cu mine,
Tu prin icoane mai bine stai,
Hai, pleacă, meriţi ceva mai bine,
Du-te în inimi, du-te în rai.

Lacrimă, lacrimă, nu vezi ce pietre,
Stau peste mine, prieteni nu am,
Lacăte puse pe mii de vetre
Şi pierd frumosul an după an.

Lacrimă, lacrimă, cheamă-ţi iubirea,
Pe-acea Măicuţă, ce-o simți în har,
Că numai dânsa îmi ştie firea,
Lacrimă, lacrimă, dar lângă dar.