PĂRINTELE LAZĂR DUMITRU, VULTURUL DE LA POARTA LACRIMILOR

Nu e nevoie de multă ştiinţă teologică şi nici măcar de cei doi ochi ai privirii biologice ca să poţi recunoaşte "OMUL LUI DUMNEZEU". E întotdeauna acolo unde l-a lăsat cerul să slujească. Sincer, statornic în credinţă, frământat de grijile altora, smerit în faţa celor dragi, neliniştit în faţa veşnciei...

L-am cunoscut atunci când Maica Domnului ne-a spus amândurora că nu mai e timp de a nu ne cunoaşte. Că ostaşii frontului divin trebuie să lupte doar împreună pentru acelaşi crez. Şi am ajuns la Cioceni, împreună cu un cenaclu, care continuuă să se încăpăţâneze să existe, în ciuda tuturor vitregiilor şi a pumnalelor "pe la spate" pe care ni le împlântă mereu necuratul. 

Părintele Lazăr, deşi nu este membru activ al Cenaclului Lumină Lină, vă mărturisesc cu mâna pe inimă, că este unul din cei mai fideli stâlpi de garanţie ai continuităţii mărturisirii noastre. Pentru că, dânsul a crezut mereu în mine şi în ideea mea mărturisitoare. Nu s-a oprit la jumătate de drum, nu a inventat alibiuri pentru a-şi scuza neputinţa, nu a îngroşat numărul cârtitorilor şi a lepădaţilor, ci a iubit sincer cenaclul şi chemarea sa profund catehetică. 

Am fost întrebat odată de cineva, de ce foarte mulţi dintre oamenii care "fac" câte ceva prin credinţă, totuşi nu au noroc în viaţă. Şi am răspuns: Pentru că ei oferă lui Dumnezeu doar fărâmiturile de la masa fericrii lor! Şi de aceea sunt nefericiţi, şi caută, caută mereu..." Şi în concluzie vă zic doar atât: A fi creştin înseamnă a iubi nelimitat pe oricine şi nu doar pe "prieteni.

Părintele Lazăr este "părintele"care iubeşte nelimitat. I-am spus odată: " Părinte, noi când iubim, apoi chiar iubim. Şi cred, dă Doamne să fie aşa, că atât de mare este iubirea noastră de cer, că uneori ea ajunge a fi chiar nesuportabili pentru cei ce nu ne înţeleg..."
 Dar, cine oare ne-ar putea despărţi de dragostea lui Hristos?...

Pentru o lacrimă

Cât suflet pe-un petic de frunte,

Sărută-ţi copile pământul,

Atinge-l şi creşte o punte,

Să lege iubirea, cuvântul

Mai lasă-ţi şi timp pentru mâine,

Că este nevoie de tine,

Şi taie-ţi o coajă de pâine,

Că meriţi şi tu ce e bine.

Şi uite Cioceniul te simte,

Eşti vulturul satului harnic,

Curaj, dăruire şi minte,

Balsam pe fiorul amarnic.

Şi ţara ţi-e mamă şi lege,

Pe-aici nu există contrarii,

Nimic nu se schimbă, nici drege,

Când vin peste inimi avarii.

De-aceea tu eşti grănicerul,

În tine speranţa răsună,

Părinte ce-alungi efemerul,

Şi dai veşniciei cunună.