Închinare la Nicula
Sărut mâna, Maică,
lacrimă de milă,
La tine acasă bat
în poartă iar,
Drumul ne-a fost
altfel, fără nicio silă,
Am plecat cu pace
şi-am venit cu har.
Ce mai faci, Măicuţă? Ce mai spui din jale?
Ce se mai
întâmplă astăzi prin Ardeal?
Paşii noştri
simpli, pătrunzând pe cale,
Urme de durere au
găsit pe deal.
Ce mai fac
românii, ce mai spun străinii,
Ne mai vor
Ardealul, ne mai cer tribut?
Şi a ta icoană
tot mai poartă spinii,
Sau mai varsă
lacrimi ca la început?
Taci acum, te
dor și timpul şi iubirea
Ce le porţi porţi
în lume, ce le porţi spre noi,
O lumină lină
ţi-a albit privirea,
O, Măicuţă Sfântă,
plângi cu lacrimi noi.
Te rugăm din
suflet, te rugăm cu duhul,
Nu lăsa să piară
fiii tăi de dor,
Îţi lăsăm
suspinul, îţi lăsăm sărutul,
Lacrimile
noastre, rănile ce dor.
Sărut mâna, Maică,
am venit cu bine,
Plini de remuşcare,
ca să-ţi spunem iar,
Ştii, noi suntem
lacrimi ce-am căzut din Tine
Şi de-atunci
pământul este plin de har.
