"Fiecare iubire înseamnă tăcere, răbdare, dăruire şi pe deasupra ceva moarte. Dăcă iubiţi vă îndemn să staţi cu capetele în pământ şi să aşteptaţi ca durerea să vă aducă împlinire. Am scris acest poem cu sufletul plin de nădejde că fiecare lacrimă căzută din ochii noştrii valorează cât un picur de sânge de pe Golgota!. Voi, ce spuneţi?"

La jertfa iubirii 

O să înceapă miei să se plângă,

Cuţitele îi vor strivi cu sârg,

Blândeţea pe un pol o să se vândă,

Prin ameţitul vieţii noastre târg.

Nici nu începe postul cel de paşte,

Că planurile circulă flămând,

Şi se ascut cuţitele tenace,

Să poată curge sânge în pământ.

Habar nu am de ce atâta moarte,

Şi cei mai albi sunt puşi la zid mereu,

De parcă doar ruina se împarte,

De parcă ne lipseşte Dumnezeu.

Se duc oierii să aducă jertfă,

Ei spun că din tradiţii ne luăm leac,

Şi pentru rana noastră, inerentă,

Ne dau meniul morţilor de veac.

 Şi când vom sta la masa de plinire,

Un nod în gât ne va trezi din vis,

Şi vom pricepe sfânta dăruire,

A mieilor ce i-am ucis iubind.