Presimt că ne vom mântui!

  E bine să te rogi mereu pentru tine şi pentru alţii. Da, nu am greşit scriind că pentru tine... Smerit, în chilia ta, tovarăş cu lacrimile îngerilor şi ale florilor din fereastră. Nu vă cere nimeni, nici eu, nici Dumnezeu, ca să staţi pe rugul toamnei şi să uitaţi de voi înşivă. Nu vă dau nici măcar un sfat, dar simt că inimile cerului ajung să bată în clopotele bisericilor şi să vă trezească bucuria.

  Haideţi să facem toamna bucuriei. Să simţim că nici măcar o frunză nu e moartă, că ruginiul înseamnă doar o stare de pocăinţă şi nimic mai mult. Condiţia umană are dreptul la mântuire. Noi înşine suntem datori şi obligaţi să ne mântuim. Altfel de ce ne-am mai născut? Doar ca să fim umbre şi idealuri neîmplinite? Vedeţi, e toamnă pe pământ, dar acum pustnicii au început până şi ei să cânte cu voce tare, să se coboare din peşteri la liturghie şi să se împărtăşească cu bună mireasmă duhovnicească. Şi aceşti sihaştrii nu sunt decât excepţia care întăreşte regula. Presimt că va fi bucurie! Presim că Iisus Hristos va sta mai mult alături de noi în aceast toamnă! Presimt veşti blânde şi bogăţie de rai! Presimt că ne vom mântui!

Efervescenţă şi dar

Nu uitaţi că noaptea vine de pe mare,

Răsăritul este un sfios pământ,

Cred că dorul vieţii e în fiecare,

Val ce se dezmiardă într-un vechi descânt.

Ceva blând îmi spune să vă dau colindul,

Îngerilor teferi, florilor de mai,

Chiar de este toamnă şi e aspru jindul,

Hai să facem lumea un prinos de rai.

Nu vor fi primejdii, oameni va fi bine,

Vânturile morţii ard acum pe rug

Iată se aude cum speranţa vine,

Şi îmi cer iertare şi nu vreau să fug.

Eu sunt peregrinul viu de altădată,

Cavalerul milei, dorul întregit,

Iar de astăzi iată, cred încă o dată,

Că am timpul păcii plin şi nesfârşit.

O să fiu opaiţ, ramă la icoană,

Pe Măicuţa Sfântă blând o voi ruga,

Să vă dea iubire, să vă dea pe rană,

Leacul cel mai simplu, chiar fiinţa mea.

Toamnă seculară

Toamnă seculară,pasăre rănită

Unii spun că zborul nu-ţi mai este leac,

Că mereu bolnavă şi nelămurită

Tu eşti chiar misteul ultimului veac.

Nu cunosc prea multe ce e după tine

De va fi ninsoarea marilor dureri,

Eu sunt doar izvorul ce-a plecat cu tine

Către alte timpuri,către primăveri.

Ne-ntâlnim adesea,ce fatalitate

Două drumuri aspre şi-un destin comun,

Tu îmi laşi pe suflet frunze zbuciumate

Eu le duc prin lume cu suspin nebun.

Mai vorbim cu jale,ne mai spunem of-ul

Cum se schimbă viaţa,cum e totul greu

Şi îţi cer iertare că nu am sorocul

De-aţi aduce,toamnă,chiar pe Dumnezeu.

Dar aşa e-n lume,nu e loc de nimeni

Dumnezeu,El însuşi a plecat rănit,

Toamnă seculară,sânge fără vine

Curgi în al meu suflet,curgi desăvârşit.

Strada Dealului

4 Septembrie 2011