Accidentul Părintelui Liviu e un greu semnal de alarmă înaintea unui mare posibil incendiu. Păcat că până şi cuvintele mele nu sunt decât un biet strigăt în pustiu… Dar, aş vrea, ca măcar cei ce se dedică puţin mai serios vieţii bisericeşti să nu uite că le sunt în primul rând datori preoţilor, duhovnicilor care le-au iertat păcate, sau episcopilor, cu mai multă răbdare. Să-şi mai închidă deci gurile, impulsurile şi spiritul justiţiar. Să nu se uite ceea ce a spus odată Sfântul Ioan Gură de Aur că „Sufletul preotului e mai tulburat decât apele oceanelor în timpul furtunilor!” Şi ştiţi de ce? Pentru că numai în mâna preotului a stat Iisus Hristos! Chiar dacă asta s-a petrecut fie şi numai o singură dată…
Pe acest blog vă îndemn să transmiteţi un mesaj Părintelui Liviu! Vreau să văd ce va cit părintele când îşi va reveni. Dacă aveţi inimă bună, chiar dacă nu aţi scris niciodată un email vă rog să o faceţi acum. Este, până la urmă un exerciţiu de identitate umană şi creştinească!
La un strigăt de cer
Eu însumi cred că tu eşti doar plecat,
Într-o vacanţă pe un vârf de munte,
Si inima e cerul nesecat,
Dar nicidecum o vitregită punte.
Şi te aştept la slujbă să zâmbim,
Când mirul din iubire se coboară,
Ca un sublim, puţin câte puţin,
Pe frunţile sleite de ocară.
Părinte Liviu viaţa e un front,
O luptă cu soboare şi canoane,
Dar, nu ceda, eu cred că ai un rost,
Să miruieşti şi alte sfinte rane.
Nu te lăsa sedus de ce e greu,
Într-un salon în care moartea strigă,
Cu tine e chiar bunul Dumnezeu,
Şi un drapel cu care se câştigă.
Mă simt slăbit şi sincer încă cer,
Să se suspende legile dreptăţii,
Şi cei bolnavi să fie un mister,
La uşile divine-a sănătăţii.
Şi cei ce au hulit pe cei fireşti,
Spunând că sunt nebuni şi fără minte,
Mai bine în cuvinte omeneşti,
Să-şi ceară scuze lângă oseminte.
Şi lângă tine blândul, curat păstor,
Un clopot să adune amintirea,
Când mirul e de fapt un singur dor,
Când curge peste lăcrimări iubirea.
Ca un adaos, vă redau o parte din jurnalul ce ar fi trebuit publicat în această seară.
Mulţumiri membrilor Cenaclului Lumină Lină care s-au rugat Maicii Domnului pentru Părintele Liviu. Sper ca ei să ofere primul exemplu de a scrie mesaje părintelui pe acest blog. Dar lista e deschisă tuturor…
PUTNA
SÂMBĂTĂ 10 SEPTEMBRIE ORA11.20
Nădejdile Putnei mi-au atins sufletul şi dorul de eternitate. Iată-mă ajuns în vestiarul raiului, în locul ales de Sfântul Ştefan cel Mare spre a fi casă a osemintelor sale până la Judecata de Apoi.
Mi s-a îndeplinit un mare vis. Acela de a ajunge la Putna , acela de a sta lângă mormântul marelui voievod şi de a simţi rodnicia evlaviei româneşti. Mărturisesc o anumită stingheritate, dar nu o slăbiciune. Putna te face să te simţi puternic şi încrezător în propria ta mântuire. Aud parcă sunând cu aceeaşi putere versurile marelui poet Adrian Păunescu: „ Luaţi-vă în braţe copiii/ Daţi-le sfânta poveste/Cum că mormântul lui Ştefan/ leagăn al neamului este”
11.45
Legământ în Putna
Născociţi o lege oameni de simţire,
Ridicaţi statuie blândului fior.
Afirmaţi că moartea va pleca din fire,
Cât există Putna, cât există dor.
Ce descătuşare, câtă armonie,
S-au făcut ofrande brazii cei stingheri,
Şi aici în lacrimi bine o să fie,
Cât există Putna, cât există cer.
Nu se poate veacul să ne frângă firea,
Noi zidim în lume clipe de sublim,
Rugăciuni de taină ce aduc iubirea,
Cât există Putna, cât simţim divin.
Ştefan Domnul nostru ne arată ţara,
Harta României cum a fost mereu,
Şi simţim că totuşi vine primăvara,
Cât există Putna, el şi Dumnezeu!
Avem dor de aur şi un of ca mâine,
Fraţii să trăiască iarăşi într-un gând,
Împărţind cu pace doar aceeaşi pâine,
Cât există Putna ca un legământ.
