Pe drum de cenaclu
- poezie dedicată Cenaclului Lumină lină şi jertfei sale-
( 15 Dec. ora 20.00 Sunt pe drumul de întoarcere de la Viscri. Am colindat cu cenaclul nostru şi cu zeci de copii. Simt o imensă bucurie în suflet şi un liniştit semn de împăcare cu veacul. Mă doare totuşi faptul că lumea nu e mai bună.. Aş vrea ca Dumnezeu să mai vină o dată pe pământ şi să ne spună: Fraţilor de ce sunteţi aşa de răi? De ce vreţi numai dreptate şi aţi uitat să iubiţi!... Mi-e dor de o lume numai cu oameni buni, în care cei ce mă întâlnesc să se bucure că exist. Cum totuşi mă simt o povară, scriu, mă resemnez prin vers şi aştept o clipă de iubire şi nemărginire)
Atipic drum în fiecare noapte,
să mă întorc din stele cu colinde
şi ostenit sau miruit de şoapte
să nu mai ştiu de visul ce mă vinde.
Ultimii ani mi-au fost mai grei ca moartea
şi n-am crezut posibilă rănirea
ca cei mai mulţi să îmi închidă poarta,
deşi le-am cultivat nemărginirea
Sunt obosit cu inima şi dorul,
nu mai am nici urechi să-aud delirul
acestei lumi ce şi-a pierdut fiorul
şi-a risipit sfinţenia şi mirul.
Ceva se-ntâmplă, nu ştiu parcă-i iadul,
că s-a făcut pământul loc de rele,
nu mai găseşti nici firul, nici răsadul
de bucurie şi de blânde stele.
Iar eu ca un milog, mai rău ca orbul
tot caut nebuneşte dăruirea
şi mai visez c-o să existe drobul
de pace care-aduce primenirea
Aşa că am ales această cale
să mă transform în înger de lumină
plecând din osândita vieţii cale
către o stea sublimă şi divină
Şi steaua nu e cer, ci umilinţă
acolo eu colind cu cei din urmă
cenaclu pentru dor şi suferinţă
sau o visare care şi îndrumă.
Şi dacă l-am numit Lumină Lină,
vă rog iertaţi-mi zilnic îndrăznirea
Iar Dumnezeu c-o lacrimă senină,
să ne primească simplu bucuria
