BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

30 decembrie 2010

Explozia scrisului meu!



Pentru voi! Pentru cei ce citesc! Pentru cei ce iubesc!

Explozie caldă de stele,
argint ce se face fior,
la noapte vin visele mele
în somnul acelor cu dor.

Înving amintirea cu pace
dau mâna cu cei ce sunt buni
să simt cum se duce şi zace
minciuna din cei mai nebuni.

Culeg flori din orice privire,
să faceţi şi voi tot la fel,
aprindeţi idei în simţire
şi fără excese de zel.

Vin îngeri şi plâng cu iubire
ştiind că doar eu îi doresc,
iar oamenii sunt în smintire
în bietul destin pământesc.

Şi eu când iubesc nu dau seamă,
la cinici ce cred că sunt plini,
de dogme cu franjuri în ramă,
dar fără să creadă divin.

Nu dau astăzi lecţii de soare,
destul că sunt numai furtuni,
când unii nu au nici o mare
doar valuri şi moarte cununi.

Înving şi delirul şi noaptea.
iar calul îmi zboară spre cer
să-mi iau de la lacrime partea
din raiul cuprins de mister.

Explozii de gând şi iubire
şi scriu pentru cei ce trăiesc,
poemul îmi e o privire
cu care în voi dăinuiesc!