Nu vă cred!

-poezie pentru toţi cei care din dragoste nemăsurată în timpul anului 2010 mi-au acordat premiul de sănătate, împletind o frumoasă şi mândră cunună de spini pentru creştetul meu. Deşi, constat că inima mea încă bate, că nu am boli închipuite ci reale, totuşi nu pot să cred că cinismul a ajuns în români, în creştini şi în oameni atât de puternic încât viaţa să devină o obsesisivă lecţie de mândrie-

Nu pot să cred că munţii sunt pământ

şi stâncile au duh de întâmplare

că pofta mea de ceruri e descânt

şi că de fapt nici vorba nu mai doare

Nu pot să cred că tot ce spun e gol

în inimi unde vântul bate harnic

că unii cotizează cu obol

şi m-au rănit cu pizmă şi mirare

Nu pot să cred în ura fără sens

acelor care cică îmi vor bine

când ei de fapt trăiesc într-un non-sens

şi nici nu ştiu ce pacoste le vine

Nu pot să cred că mă veţi judeca

la fel, după o biată supărare

şi-apoi în amintiri veţi renega

tot ce-aţi trăit în dăruirea mare

Nu pot să cred că am avut un an

ca o cămaşă de argint şi ace

şi zalele m-au suspendat în van

şi m-au lăsat cu mirul fără pace

Nu pot să cred că veţi avea un an

mai greu decât deceniul de iubire

în care eu vă culegeam din lan

prinosul de ofrandă şi trăire

Nu pot să cred că azi vă lăudaţi

că mi-aţi donat colindele de milă

şi vă simţiţi răniţi şi decimaţi

de setea mea ascunsă şi debilă

Nu pot să cred, cum cinic veţi lovi

supuşi şi blestemaţi de spurcăciune

şi-abia când la necazuri o să fiţi

vă veţi trezi din greaua înşelăciune

Eu totuşi cred, că sunteţi doar naivi

cu sânge irascibil, de furtună

şi-am să vă iert cu suflet obsesiv

căci spinii voştrii mi-au rămas cunună

Pocalul otrăvit

( În viaţă contabilizarea binelui este o ecuaţie cu două necunoscute. Timp de peste un deceniu, am cântat la toate " nunţile" de iubire, spre a aduce lumină, împăcare şi bucurie. Pentru aceasta am fost plătit cu "bani", ca orice trubadur sau muzicant ambulant, iar atunci când nunta a devenit doar o poveste, perechile de "miri", m-au dat uitării, cu conştiinţa împăcată, că au făcut totul ca eu să fiu plătit pentru leacul meu împărăteşte... Atâta doar, şi cu asta închei, că astăzi, căsnicia celor vindecaţi de mine există, la fel cum există şi povara otrăvitoare a judecăţii unui biet muzicant, din lumea aşa zis creştină şi iubitoare...)

Pocalul pe care tu l-ai dăruit,

era un fel de moarte şi de viaţă,

iar duhul lui altar de infinit

şi l-am băut spăşit spre dimineaţă

Mă obosisem tot cântând la nunţi

să fie mirii mai frumoşi ca alţii

şi am fugit cu vinul meu în munţi

să bea puţin şi ultimii sihaştrii

Habar n-aveam că vinu-i otrăvit,

că e făcut din fructul de iubire,

acelor care viaţa i-a rănit

şi mi-au lăsat şi mie de murire

În munţi când am ajuns ningea frumos

şi vinul îngheţase ca un aisberg

iar pustnicii mi-au spus cu glas duios

că ei postesc de carne şi de zaiber

Dar când să şed şi să adorm puţin

din inimă mi s-a făcut o silă

şi răul îmi părea că e divin

Iar Dumnezeu aproape ca o milă

De fapt curgeau şiroaie sângerii

căci vinul devenise încleştare

amestec de uitări şi pribegii

culegere de răni, din fiecare

Nici sfinţii n-au ştiut de fapt ce am,

dar m-au întins pe lacrime de frunze

când au văzu cum palid sângeram,

din locul unde dragostea pătrunde

Abia după un veac de oblojiri,

cu rugi şi veghe pline de simţire,

un înger mi-a adus din amintiri

puterea de a crede în trăire.

Şi m-am sculat din patul fără dor

să mă întorc în lumea fără cruce

dar oamenii crezuseră că mor

încremenit de vinul din răscruce

Eram uitat şi renegat de mulţi

nu însemnam decât o amăgire

acelor care, când erau desculţi

m-au pus să cânt la nunta lor de fire

aşa că am rămas pribeag în munţi

cu amintirea zilelor de jale

şi încă mai aştept să cânt la nunţi

pentru cei trişti şi rătăciţi pe cale