BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

23 decembrie 2010

            O rugăminte pentru Moş Crăciun!


  Sunt încă copii are în acest Crăciun pot să ignore propriile lor bucurii şi să fie dornici de fericirea altora. Un astfel de copil, mi-a vorbit astăzi despre lumea cea tristă în care trăieşte şi despre copiii pe care îi zi de zi la televizor vede suferinzi. Într-o lume care cheltuie enorm pe bodoabe de lumini, pe steluţe incandescente, pe jocuri pretenţioase, există copii care, în gura unui canal, supravieţuiesc fără nici un dor...

Era micuţ şi ager în privire
un scump copil, cu suflet de lumini
Şi mi-e rostit cu blândă isteţime:
Părinte, să vorbeşti cu cei divini

Ştiu că tu poţi, să ceri o dăruire
Şi vocea ta e ca un porumbel
eşti mesagerul care ai primire
Şi Moş Crăciun te-aude-n orice fel



Aşa că am şi eu o rugăminte,
cum poţi să faci, dar vreau ceva frumos
Să nu mai fie lacrimi şi morminte
ci doar un dor de viaţă luminos.

Iar Moş Crăciun să ştie că ne doare
pe noi cei mici, când fraţii noştrii zac
nu în palete pline de splendoare
ci în canale şi-n orfelinat.

Aseară am văzut o grozăvie
familii de boscheţi stăteau în fum
prin subterane fără de iubire
ca nişte şobolani pierduţi în drum

Televizorul mi-a părut o scenă
şi în teatru erau chiar copii
artişti pribegi din viaţă cea perenă
doar către disperări şi grozăvii

Mai multe nu pricep, părinte sfinte
doar oare, ce-o să simt la sărăbători
când voi primii şi daruri şi cuvinte
iar iei aurolac din care mori

Aşa ne creşte România zilnic
aşa e lumea un hambar de găşti
odată ne simţim în rai idilic
iar altă dată purtători măşti

Să-i spui lui Moş Crăciun că nu e bine
să facă el ceva mai mult ca noi
Iisus să se coboare cu suspine
La cei răniţi de viaţă şi nevoi

Şi poate, fie doar măcar o dată
să le aducă un pătuţ mai cald
că ieslea Lui e astăzi dărâmată
de cei care trăiesc sub cinic fald

...Cu duh stingher, am tresărit în lacrimi
purtat spre cer, de duhul cel străbun
Şi ca un dor împrejmuit de datini
I-am spus acest cuvânt lui Moş Crăciun...