Pasărea de milă

Pentru cei ce nu aţi obosit citind liniile de veşnicie ale poemelor mele, vă scriu mereu câte ceva nou, poate aşa o să regăsim cu toţii liniştea şi firescul dumnezeiesc.

Pasărea de milă s-a făcut iubire, 

Doamne, ce cuminte stă în palma mea

I se spune viaţă şi e bucurie

Vine din ascunsul ultimului veac.

Nu a vrut în stele, nici chiar între îngeri,

ea la mine-n palmă şi-a făcut sălaş

are ochi de pace, fără pic de plângeri

penele smerite, albe ca de nea.

Uite cum suspină, tremurat de doruri

mă priveşte tainic, înmiit fior

parcă cerul însuşi îmi trimite sporuri,

să am numai soare şi nici strop de nor.

Pasăre sublimă, of-ul meu de suflet,

nu credeam vreodată a trăi să văd,

raiul cum mă leagă, de această cruce

care nu mă doare şi nu e prăpăd.

Vezi, există toate ce s-au scris odată,

Pace şi iubire, cântec şi surâs

a fugit lumina cea îndurerată,

ai venit tu însuţi dulcele meu râs.

Iată împăcarea, iată armonia,

zborul unei păsări, s-a smerit frumos

şi îmi stă pe palmă şi îmi dă trăirea

Fără lăcrimare, ca un crin duios.