La începutul iernii
Eu las ninsorile să cadă,
Nu mai aduc măcar o rază,
Să vină îngerii să vadă,
Cum am plecat din trista vară.
Şi iată iarna stă la uşă,
Îngheţ, mi-e teamă de trăire,
Mă simt şi vatră şi cenuşă,
Cu Maica ce îmi dă iubire.
Aşa mi-e dat să fiu un flutur,
Pribeag prin iarna blestemată,
Din aripi simt că mi se scutur,
Cuvintele ce-au ars odată.
Şi ning din mine cu tăcere,
Îmi iau adio de la toate,
Îmi şterg caietele din sfere,
Şi-arunc în foc poeme coapte.
Şi las ninsori ca să pătrundă,
Cu albul lor pe o icoană,
Troiene crude să ascundă,
Tot sângele ce-a curs din rană.
