DESPRE ONESTITATE!
Într-o mică iesle, totul devine posibil. Într-un suflet smerit, Dumnezeu se face mare. Şi creşte bunătate şi dor de viaţă.În biserică se vorbeşte foarte puţin de virtutea onestităţii. A omului limpede şi egal cu sine însuşi. Repet, nu egal cu ceilalţi, nu superior sau inferior celorlalţi. Ci egal cu propria sa măsură. Pentru că, fiecare avem o talie spirituală, imposibil de pus la egalitate de măsură cu alţi semeni.
Onestitatea înseamnă a nu te măsura niciodată cu nimeni. A fi mulţumit pentru tot ceea ce eşti şi ce ai.Şi o să vă fac o mică mărturisire, la capătul a 15 ani de preoţie, am constatat că răutăţile oamenilor nu sunt niciodată native. Nimeni nu se naşte rău sau cu răul în sânge. Dar poţi ajunge rău atunci când îţi pierzi măsura, când vrei să fi altul, să te întreci pe tine, să te înalţi peste alţii, să creşti mai mult de cât ţi-e dat.
Aşa se nasc frustrările şi obiceiul pizmuirii fratelui tău. Şi, de aceea, copiii lui Dumnezeu nu mai sunt frumoşi la vedere,ci plini de durere şi mândrie.
Onestitatea să vă fie scopul acestui post. Să redeveniţi copii. Doar ei, copiii, atunci când se joacă acceptă orice regulă a jocului. Să fie prinţi sau cerşetori, soldaţi sau generali, tineri sau bătrâni. Şi, de aceea, jocul lor nu supără niciodată pe nimeni.
Doar, într-un sigur sens se poate pierde "măsura". În iubire şi atunci când stai pe cruce pentru fericirea altuia. Până la capăt...
PĂRINTELE CĂTĂLIN DUMITREAN
