Pelerin la candela Dunării!
Mila Maicii Domnului m-a adus astăzi la capătul ţării, în Mânăstirea Sfânta Ana din Orşova. Sfios ca un înger, blând ca un porumbel, mă simt un nufăr pe cerul Dunării şi parcă aş vrea ca adierea inimii mele să nu stingherească povestea vieţii nimănui. Şi tocmai aici mi s-a făcut un mare dor de smerenie, de această taină profundă care deschide Împărăţia Cerurilor. Da, aş vrea să fiu smerit şi să nu ştiu niciodată lucrul acesta. Pentru că numai umilinţa poate chema umilinţa.
Mereu scriem despre noi, despre durerile noastre, despre biruinţele noastre şi niciodată despre lucrarea divină a pământului. Pentru că, iată, văzând acum Dunărea în faţa mea, încerc o stare de jenă duhovnicească. Mă simt neputincios că nu mă bucur mai mult de creaţia lui Dumnezeu. Obosit de lume, de veac şi de monotonia vieţii, am început să-mi pierd culoarea ochilor şi să-mi tulbur frumosul. Ori, de ce să nu spunem, noi, oamenii, suntem perlele veşniciei şi aşa trebuie să rămânem. Suntem făcuţi spre a zbura cu aripile iubirii spre rai.
Chiar acum aş vrea să vă spun ceva. Mi-e tot mai greu să trăiesc slava deşartă a propriei existenţe. Mi-e greu, mai ales aici lângă Dunăre, unde apele poartă istoria celui mai smerit popor din lume, poporul român. Şi astăzi aş dori să fiu o cruce tainică la care să lăcrimeze doar ochii celor ce se roagă. De aceea, rugaţi-vă pentru smerenia mea. Puneţi o floare pe altarul dăruirilor voastre şi vă voi pomeni mai mult ca niciodată.
Candela Dunării
Desprinde-te de toate, mai lasă amăgirea
Să-şi simtă neputinţa, când tu îţi vindeci rana,
Şi într-o zi de toamnă să afli dăruirea,
În Mânăstirea păcii cu hramul Sfânta Ana.
Din tinda ei profundă îţi vei vedea pământul,
Înconjurat de lacrimi, precum e dată mana,
Şi Dunărea străveche îţi va şopti cuvântul,
Aici e loc de ceruri, pe nume Sfânta Ana.
Iar preţ de o clipită, să stai ca între îngeri,
În liturghii profunde să spui sublim: Osana,
Tămăduind destinul şi tot ce ai înfrângeri,
Cu leacul ce se cheamă locaşul Sfânta Ana.
Măicuţele miloase sunt parcă duhuri blânde,
Ce şi-au săpat smerenii şi-şi poartă subterana,
Între icoane calde, stinghere şi profunde,
Aici în Mânăstirea cu nume Sfânta Ana.