Mieii mei
Să vină mieii peste iarba mea,
Cu ochii lor de rug şi dăruire,
Copilărind prin lacrimi ca o nea,
Redeşteptând fiorul de iubire.
Să mă trezesc cu ei la geamul de dor,
Şi din îngheţ să ard precum o torţă,
Iar scrisul lor să fie ca un zbor,
Sau un pastel sentimental de forţă.
Să pască din ce am mai bun prin os,
Îngurgitând ninsoarea strămoşească,
Ce şi-a făcut prin mine un prinos,
De lacrime şi jale omeneasă.
Să creadă că păstorul nu e lut,
Ci doar un cer sfios ce-şi strigă mila,
Când maica mea în sânge m-a născut,
Redefinind sublimul şi prăsila.
Să fie miei şi mâine, şi mereu,
Entuziaşti şi plini de imprudenţe,
Găsind în minte chiar pe Dumnezeu,
Şi alte vorbe sau interferenţe.
Să fie lângă mine, eu cu ei,
Lumină lină, cruce de mistere,
Colindători de inimi, vrei, nu vrei,
Ei, mieii, ce-au pornit spre înviere.
