Ce aţi făcut cu lacrimile mele?
Abia acum încep să îmi doresc
Acele nopţi ce le-am pierdut prin stele,
Dar astăzi nu mai pot ca să rostesc:
Ce aţi făcut cu lacrimile mele?
Unde le-aţi dus, pe ce tărâm ascuns,
Prin care munţi cu vârfuri părăsite,
Şi oare, care os de nepătruns,
Vă stă zălog prin visele rănite?
Şi mă prefac că totuşi nu-nţeleg
Că lumea nu-şi mai duce crucea veche,
Şi suntem sfărâmarea de întreg,
Că n-avem nicio şansă la pereche.
Chiar Dumnezeu de ar veni din nou
Să se-ntrupeze într-un lut subţire,
L-am duce într-un clopot cu ecou,
Să bată simplu, fără de iubire.
Aşa că nici nu-mi fac iluzii mari,
E prea uşor să crezi că este bine,
Nu cer iubire, ci doar ape tari,
De lăcrimări şi zâmbete divine.
Şi de pe turle moi, mânăstireşti,
Trimit şi alte lacrimi către stele,
Şi-ncet voi spune: "Doamne, mă primeşti
În ochiul Tău, cu lacrimile mele?"
