SCRIU DIN CERNICA!

SUNTEŢI APROAPE DE RAI!

    Dragii mei

 Nu putem muri niciodată! Suntem atât de aproape de cer că nici o furtună de idoli nu ne mai poate întoarce din drum. Maica Domnului ne-a adoptat definitiv, suntem în casa ei, în familia ei şi sub acoperământul ei cel milostiv. Vă daţi seamă ce bucurie. Să simţim deja briza raiului şi să auzim cum fraţii noştri îngerii ne cântă pe la ureche. Abia de mai avem timp să mai aruncăm peste umăr câte o privire lumii deşarte şi să ne întrebăm: Dar ei, când vor veni?

   V-aţi simţit vreodată altfel decât sunteţi? E o întrebare pe care o pun cu mirare, pentru că astăzi ajungând la Mânăstirea Cernica am avut pentru întâia dată cu adevărat sentimentul că aparţin eternităţii. Să te rupi de lume două-trei ore, să te desparţi sec de un Bucureşti cosmopolit şi fierbinte, şi să intri deodată într-un timp areal, asta înseamnă să fi prizat de Dumnezeu în toată fiinţa ta.

Părintele Nicodim, la mormântul căruia m-am închinat mi-a spus odată: „Cernica e casa ta!” Venisem şi atunci ca şi acum de la Biserica Mihai Vodă, unde mă închinasem Icoanei Măicuţei. Nici nu am intrat bine în chilie şi din senin părintele a spus: „Bat clopotele la Mihai Vodă!” Am rămas cu toţii uimiţi. Aşa făcea părintele de fiecare dată te fascina cu „ştiinţa” sa divină.

  Da, ce zi liniştită şi ce frumos este să vezi raiul. Mi-a fost dat să mă cuminec cu somnul sfinţilor de la Cernica. O amiază încântătoare, toridă şi blândă m-a adus în Cimitirul Mânăstirii Cernica. Paşii mi s-au cutremurat încă de la primele cruci pe care citeam nume de călugări, de preoţi, de profesori de teologie şi de sfinţi. Un fel de fâstâceală m-a cuprins, ca să nu mai vorbesc de faptul că mă simţeam aparţinând acestui loc mai mult decât oriunde altundeva. I-am mulţumit lui Dumnezeu că viaţa e uneori atât de frumoasă, că moartea nu este decât un blând somn de amiază care prefaţează vecernia cea plină de lumină a iubirii eterne.

Dar de la Cernica

Când vei vrea o cale către bucurie,

Şi când viaţă însăşi îţi va cere dor,

Vino la Cernica, vino cu iubire,

Şi-ai să simţi tot cerul strâns într-un fior.

Când vei vrea durerea s-o alungi din fire,

Şi când aşteptarea îţi va fi mai grea,

Vino la Cernica, vino cu smerire,

Să te smulgi din lumea searbădă şi rea.

Când poveri şi gânduri îţi vor lua seninul,

Şi când clipe tulburi te vor amăgi,

Vino la Cernica şi-o să simţi divinul,

Sfinţilor din care pace va rodi.

Când vei fi ca floarea, firavă, tăcută,

Când vei vrea să curgă leacul ca un mir

Vino la Cernica, vino şi sărută,

Crucile iubirii dintr-un cimitir.

Şi când însăşi cerul va veni la tine,

Într-o zi curată, plină de frumos,

Să şti, că Cernica ţi-a trimis un bine,

Pe Mântuitorul Iisus Hristos.