CONCERT DE CER ÎN MĂRGINIME

CREAŢIE, LACRIMI

ŞI FRUMOS

PE BLOGUL CU POEME

NICI NU MAI ŞTIU DACĂ CITIŢI?
NU CONTEAZĂ, EU SCRIU!...

Hrisov către îngerul floare

Şi dacă e să te revăd în mare,

Prin submarine să îmi fulgeri soarta,

O îngere, mai bine fii o floare,

Care deschide către vise poarta.

Şi dacă e să fiu ca noctambulul,

Un fel de lună ce aprinde stele,

Intraductibil voi semna reculul,

Pe care se pronunţă doruri grele.

Şi dacă e să stau un veac prin ceruri,

În regimente de făclii şi îngeri,

Mai bine m-aş usca în minereuri,

Ca să devin un zâmbet între plângeri.

Şi dacă voi ofta la liturghie,

Când Dumnezeu îmi va vorbi aproape,

Mai bine aş dori să nu se ştie,

Că te-am condus prin suflet şi prin ape.

Şi dacă mă voi plictisi de tine,

Căci orice zbor ireversibil moare,

Tu să m-aştepţi cuminte în suspine,

Şi dintr-un înger să devii o floare!

Şi dacă pe pământ există milă,

Iar a iubi e ordinul de plată,

De dincolo de suflet şi de vină,

Tu eşti în mine ultima răsplată.

OPTIMISM CREŞTIN ÎN MĂRGINIME

Creştinul care nu cântă e invadat de neputinţă şi poartă în sine duhul bolii absolute. Şi cred, şi simt că cel mai greu obstacol pe care îl avem de trecut pe pământ este însăşi iluzia propriilor noastre răni. Posomorâţi de atâta viaţă amară, autocondamnându-ne mereu la o stare vegetativă, am uitat de impulsul eroilor care înainte de moarte cântau. Şi ce frumos era cântecul lor.

Scepticismul este o boală nefirească pentru sufletul românesc. Când sunt înlănţuit de pornirile acestei patimi mă desprind din hora agitată a lumii şi poposesc într-un colţ al ţării mele, în inima Mărginimii Sibiului, undeva pe drumul între Sălişte şi Tilişca pe locul pe care parcă s-a plămădit Ardealul şi s-a boteazat însuşi neamul românesc. Aici găsesc inspiraţie, aici obţin puterea de a scrie versuri şi de a mă gândi necomplicat la mântuire. Pentru mine, pentru condiţia mea umană Mărginimea înseamnă putere, iubire şi dreptul de a ţine mereu mintea şi inima în cer.

Cântec în Mărginime

Pe un izvor sfielnic curg umbrele la vale,

E linişte în lume şi totul pare sfânt,

Şi mi-aş dori o viaţă, o ţintă şi o cale,

Aici în Mărginime, în cel mai drag pământ.

Oierii poartă lacrimi, iar turmele sunt blânde,

Şi un poet găseşte un înger în cuvânt,

Când suflete miloase în zilele cărunte,

Aşteaptă pe la poartă, în cel mai drag pământ.

E zi de sărbătoare, e ceas cules din stele,

Bătrânii mai aşteaptă un semn de crezământ,

Nu doar străine valuri ce ar dori să spele,

Istoria şi pacea, în cel mai drag pământ.

Sunt frământat de gânduri, mă simt un fel de cruce,

Înfiptă într-o şură, sau chiar pe un mormânt,

Căci pătimirea ţării e astăzi la răscruce,

Şi Dumnezeu aşteaptă, în cel mai drag pământ.

Aş vrea să fie lumea mai veselă din fire,

Nu doar împiedicată de vorbe şi de vânt,

Şi tocmai de aceea acum culeg iubire,

De-aici din Mărginime, din cel mai drag pământ

Şi dacă la Sălişte se cântă româneşte,

Înseamnă că tot neamul e sincer şi flămând,

Iar prin poeme line, el simplu pomeneşte,

Cum cerul se coboară în cel mai drag pământ.

MULŢUMESC FRUMOS CELOR CE CITIŢI!SUNT ÎNTR-O PERIOADĂ FOARTE ÎNCĂRCATĂ DE PROBLEME! NU AM MULT TIMP SĂ SCRIU DAR APRECIEZ CÂND VOI, NU SUNTEŢI MULŢI, GĂSIŢI ACUM TIMP SĂ MĂ ÎNCURAJAŢI!SÂMBĂTĂ VĂ AŞTEPT LA SĂLIŞTE LA ORA 17!