Prefer sî vorbească versurile mele. Şi dorul meu de cer. Altfel nu v-aş putea convinge nicidecum că simt povara propriei mele fiinţe care mereu îmi cere să scriu, să cânt, să vorbesc şi să tac. Da, o să tac. Scriind… Aşa îmi simt cerul mai aproape. Aşa îl simt pe Dumnezeu. Poate că nu o să citiţi acest rânduri. Poate sunt prea mult. Voi aveţi rpopriile gânduri şi nu aş vrea să vă încarc cu dorul meu de ce. Nu ştiu… Poate bine sau rău, poate voi fi mereu departe sau aproape de mântuire… Dar, e dorul meu…
DOR DE PARADIS
Şi dorul meu de Tine îl simt cum mă străpunge,
Am să devin o floare în buzunarul tău,
Şi am să-ţi cer iertare atâta cât ajunge,
Să te convingă că totuşi nu sunt aşa de rău.
Îmi cer umil iertare, ca un tăciune paşnic,
Ce imprudent aseară am cutezat să ard,
Presimt că sunt o umbră de lacrimă ce tace,
Deci cheamă-mă la Tine să fiu din nou curat.
Prefer să vină toamna şi să mă uite lumea,
Accept să fiu doar pomul înlănţuit de nori,
Dar lasă-mi o speranţă, aşa ca-ntotdeauna,
Să simt că nu e totul iluzie de flori.
Mi-am cheltuit frumosul la târgul resemnării,
Şi negustori fanatici m-au luat la bani mărunţi,
Mi-au spus că sunt deşertul din chingile mirări,
Că şi Tu eşti departe prin lacrimi şi prin munţi
Iar dacă vine iarna şi-o să îngheţ haotic,
Pe străzile deşarte bătând la triste porţi,
Întinde-mi doar o mână în mersul meu hipnotic,
Şi trage-mă spre ceruri şi spre simţite nopţi.
Mister ceresc
Când lăcrimai aseară din cerul tău sensibil.
Am vrut să fug din lume, să mă despart de tot,
Şi ar fi fost momentul idilic şi teribil,
Când mi-aş fi dat fiinţa pe cel mai simplu cost.
Şi mi-ar fi fost chiar simplu să mă despart de multe,
De grijile mărunte, de tot ce am stingher,
Mi-aş fi schimbat destinul în două-trei minute,
Apoi prin munţi de jale aş fi ajuns un cer.
Priveam spre Tine simplu, nu-nţelegeam fiorul,
Ce taină e cu mine, vorbesc şi tac aprins,
Abia târziu prin noapte m-a războit tot dorul,
Şi am simţit că totuşi mă simt ca un învins.
Şi mi-am adus aminte un vers ca o muşcată,
O floare de cuvinte, "ce dor îmi e de cer",
Iar lacrima iubirii a curs întunecata,
Şi astăzi simt că multe aş vrea din nou să-ţi cer.
O să renunţ la gânduri, o să renunţ la mine,
Şi din fântâni de lacrimi o să te sorb prelung,
Ca să-mi rămâi alături cu nopţile divine,
Ca să-ţi rămân aproape în timpul Tău cel lung.
Va fi mai bine mâine, pustiul va da roade,
Iar floarea bucurie se va deschide blând,
Deci dă-mi sărutul păcii, aşa precum se cade
Căci iată fericirea vine mai mult tăcând!
