BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

8 iunie 2011

poeme şi vorbe serioase

Sunt la modă ochelarii!
 
   După opinia „specialiştilor” este destul de greu să ne mântuim. Deşi avem nenumăraţi oameni competenţi duhovniceşte care îngrijorându-se peste măsură îi accept pentru că pun sincer această problemă în toată complexitatea ei. Şi totuşi, există păreri şi păreri, După cei buni la suflet, ar fi destul de uşor să stăm acum cu Dumnezeu şi chiar în veacul ce va să fie… Adică, mântuirea nu ar fi chiar atât de pretenţioasă şi dificilă. Dar, la „gâtul” unora ca aceştia sare întreaga suflare „dogmatică” a poporului binecredincios, care citând cu „competenţă” din Părintele Cleopa sau alţi părinţi importanţi ne atrage atenţia „să nu ne jucăm cu focul Judecăţii Particulare sau Universale".
 Mărturisesc că sunt puţin mâhnit. Mă pun în „pielea” bietului păcătos, care îşi simte slăbiciunile ca pe o povară şi mântuirea compromisă. Însă, între „competenţă” şi simţirea celor buni, daţi-mi voie să-i aleg însă pe cei din urmă. E motivul principal pentru care, la vârsta de şase ani am avut prima operaţie la ochi şi în urma acestei intervenţii medicale am renunţat la strabism şi la ochelari… Adică la „competenţe” şi „vigilenţe profesionale” Cei mai mulţi o să spună desigur că nu m-am integrat, că viaţa s-a schimbat, că cei mai mulţi poartă ochelari din complezenţă, din profesionalism, din mândrie şi poate chiar ca să-şi ascundă adevărata privire. Asta e. Sunt la modă ochelarii, falsul şi ameninţarea cu iadul. Lumea s-a obişnuit să poarte ochelari, Profesorii poartă ochelari. Politicienii de asemenea. Teologii nici nu mai vorbesc. Oare ce să alegem? Prefer totuşi ochii mari,autentici, deschişi şi plini de iubire. Chiar dacă nu le mai văd pe toate…


Locuri comune

Şi ora e atât de blândă,
Copiii aţipesc în stele,
Un înger din iubire cântă,
Un altul plânge pe podele.

Stăm pironiţi pe stânca deasă,
Doar fluturii îşi poartă zborul,
O zi îmi pare mai frumoasă,
O altă îmi aduce dorul.

Ne facem socoteli mărunte,
Cu sfinţii ne tocmim surâsul,
Un ochi scrutează către munte,
Un altul îşi trăieşte visul.

Din când în când ne facem bine,
Atât prin vorbe şi tăcere,
O lacrimă din ceruri vine,
O altă pleacă în himere.

Apoi când noaptea ne cuprinde,
Pe la ferestre stăm de veghe,
Şi Dumnezeu aşa ne simte,
Şi Dumnezeu aşa ne vede.


IMPOSIBILA IUBIRE
 
Pe ordinea de zi stă întrebarea,
Dacă va fi din cer un puţină milă,
Spun unii că vom pierde şi cărarea,
Şi somnambulici vom ajunge-n silă.

Ne punem ochelari cu rame duble,
Vedem speranţa prin lentile false,
Mimăm mişcări de balerine suple,
Să ne se vadă sufletele roase.

Prea s-a proptit iubirea între dogme,
Şi stă înăbuşită şi confuză,
S-a complicat în falsuri şi arome,
A devenit hilară şi obtuză.

Îţi vine greu să spui ceva de viaţă,
Că se trezeşte unul să-ţi arate,
Că doar războiul este mai tenace,
Iar pacea are sensuri resemnate.

Dacă te-apuci să ţi prelegeri blânde,
Colegii tăi vor pune mărturie,
De faptul că ai rănile flămânde,
De importanţă şi de vorbărie.

Vor pregăti sefe-uri competente,
Te vor conduce în şedinţe sfinte,
Vor promulga sentinţe imprudente,
Să-ţi fie leac şi ţinere de minte.

Tu vei ceda uşor c-aşa e-n lume,
Să te salvezi mimând ipocrizia,
Să stai în rând cu ordine nebune,
Şi să înveţi minciuna şi prostia.

Nici în pustie nu ar fi mai bine,
De mi-aş zidi chilia într-o vale,
S-ar supăra haotice jivine,
Că le-am călcat pe coadă şi pe cale.

Iar pustnicii mi-ar da un fel de lesă,
Spunând că totul e deşertăciune,
Că doar în moarte mai găsim compresă,
Şi poate chiar un strop de rugăciune.

Aşa că stau umil în banca veche,
Din şcoala vieţii care mă suportă,
Profesorii îmi spun că n-am pereche,
În frânta mea smerită uniformă.

Ref:Iar Dumnezeu din patriile celeste
Aşteaptă de la lume doar o veste.