La ospăţ cu neamul
Să stai la masă într-o casă veche
Şi timpul să îţi pară bogăţie,
Iar lemnul să îţi fie chiar pereche
Din tot ce-a fost şi tot ce va să fie.
Şi un ţăran cu mâinile asprite
Să frângă pâinea mulţumind în toate,
Înveşnicind tăcerile smerite,
Din care afli tot ce se mai poate.
Iar supa să îţi pară leac pe rană,
Pe care să o guşti ca prima oară,
Când ai simţit că cerul îţi dă mană.
Într-o fântână să îţi vezi trecutul
Ca în oglinda chipului de bine,
Iar Dumnezeu să-ţi lase lin sărutul
Când vei sorbi din apă cu spăşire.
Pe pat de iarbă să te laşi agale,
Simţind că însuşi somnul e iubire
Şi din pământ, ca dintr-o sfântă cale
Să redevii lumină, cer şi fire.
