PENTRU CEI CE COMPLICĂ MÂNTUIREA ȘI IUBIREA...
- -Vedeți domnule Olivier, nu e ceea ce credeți,
cei doi chiar acum se roagă... Da, în felul lor, ei așa se roagă...
-
TRENUL IUBIRII
Mai țin minte, un tren, un vagon, o pereche,
Două lacrimi căzând peste umărul drept,
Nu te teme, te rog-îi șoptea la ureche,
Cel mai sigur din ei, poate chiar înțelept.
Erau doi, un băiat și o fată sfioasă,
Mă priveau amândoi și apoi mă sfidau,
El era mai milos, ea, mai altfel, frumoasă,
O pereche de vis, se
curtau, se iubeau.
El îi spuse: Curând, tu cobori și mi-e teamă,
Că în fiece zi, eu voi fi un pustiu,
Vei uita dorul meu, mă vei pierde din seamă,
Nu îmi spune că NU, te cunosc și mă știu.
Ea îl strânse de mâini, și-i zâmbi milostivă:
-Hai iubire, curaj, ești pe drumul cel drept,
Dacă suntem și rai, și destin, deopotrivă,
Eu îți spun: Te iubesc și mereu te aștept.
Și deodată semnal, trenul simplu oprește,
Un bagaj pe peron și doi pași ce coboară,
Iar la geam, un copil lăcrimând, se pripește:
-Ce va fi, va mai fi, este ultima oară?
Dar Iisus spune sfânt:Fiți nădejdea și pace
Unde doi se cunosc, este Duh și simțire,
Iar un tren care pleacă, mai mereu se întoarce,
Pe același peron, cu aceiași iubire.