EU, CA O MINUNE...
Ce întrebare, cine sunt...
Și ce există după mine...
Un vis, un leac, un
legământ,
Un dor de milă sau de
bine?
Și ce răspuns? Eu sunt
chiar eu...
Exist și toate sunt
frumoase,
Așa voit-a Dumnezeu,
Un strop prin văile
stâncoase.
Și câteodată mă preling,
Peste cișmeaua unui
suflet
Și după lacrime înving,
Durerea ce îmi stă pe
cuget.
Trăiesc, iubesc și ard de
dor,
Un cer mi-e dat să mă
aștepte,
Și către el mă-nalț
ușor,
Cu vorbe largi și zboruri
drepte.
Și de ajung, voi întreba:
De ce sunt flori peste
morminte?
Căci florile, pe undeva,
Au chiar și ele
crezăminte.
Nu le-aruncați, deci,
oameni buni,
Și nu le mai sădiți în
lume,
Așa vor exista minuni,
Și însumi eu sunt o
minune...