BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

1 decembrie 2011

DE ZIUA VECHII ROMÂNII

Noi, parastasele şi iluzia că suntem români!
Aş fi dorit să cunosc ROMÂNIA eternă. Nu doar pe cea căruntă. Să scriu enorm şi să trăiesc puţin. Să aud miliarde de stele cum cântă sărbătoarea neamului şi să nu simt că în ţara mea se schimbă ceva.
Avem „darul” scrisului şi al „discursului” patetic. Dar nu avem autenticitate, sinceritate şi continuitate. Îmi este din ce în ce mai greu să mai cânt neamul. Să văd chipuri mirate că fac acest lucru. Că nu sunt interesaţi de ceea ce gândesc cei din cer, eroii din morminte şi sfinţii din labirinte.

 Degeaba facem parastase. Degeaba agităm drapelele naţionale. Degeaba ne mândrim cu Plevna, cu Putna, cu Alba Iulia, cu Oituz şi Călugăreni. Noi suntem morţi în sinceritate. Hăulim pe altarele patriei cântece patriotice, cântăm la pomene „VEŞNICA POMENIRE”, ridicăm troiţe de slavă deşartă la duşi şi în rest suntem cinici, pătimaşi, viciaţi, pamfletari şi ipocriţi. O ţară de vechi români şi de noi europeni. O ţară în care veşnicia a murit la oraş. O ţară ciudată.



E 1 Decembrie. Şi aş fi vrut ca măcar astăzi să cânt până la epuizare soarta neamului. Să curgă cu telefoane, cu emailuri, cu invitaţii la jertfă naţională. Poporul însă tace. Doar din Germania, ce umil paradox, o credincioasă mi-a scris ceva frumos despre neam. Şi poate mai sunt şi alţii care au vrut… Dar, vorba lor, nu ai cu cine… Şi ei sunt dispuşi să facă ceva numai când ai cu „cine”…
  Chiar, cu cine? Cu ei, cu noi... Şi ce să facem? 
Uf...Ce greu. Ce iluzii... Ce spirit adormit într-un popor amorţit. Închei cu un citat dintr-un discurs al părintelui Ilie Moldova: "Sunt atâţia nori pe pe cer, că numai o furtună îi mai poate risipi!"

LA MULŢI ANI, ROMÂNI!
LA MULŢI ANI CENACLULUI LUMINĂ LINĂ ŞI CELOR CE MAI SIMT CEVA...

Rugăciune
(POEM DE IUBIRE CĂRUNTĂ)
Lasă izvorul să curgă,
Caii să zboare prin stele,
Îngeri să spună o rugă,
Lasă-mi iluziile mele.

Lasă copiii să plângă,
Oamenii doar să zâmbească,
Zimbrii din nou să se strângă,
Lasă-mi simţirea firească.

Lasă pe sfinţi într-o piatră,
Iarna la fel de căruntă,
Focul să tacă în vatră,
Lasă-mi şi neamul la nuntă.

Lasă şi tu de la Tine,
Rupe din cer o fărâmă,
Lasă să fie de bine,
Hai să ne facem o stână.