sfinții mei
Iată ochii plini de dor,
Vin icoane să ne vadă,
Îi sărut și apoi ușor,
Îmi las lacrima să cadă,
Din iconostas cu har,
Limpede așteaptă sfinții,
Să lăsăm puținul dar,
La Altar, și-n colbul minții.
Toată bogăția mea,,
Sunt aceste vii portrete,
Ce-au rămas la vreme grea,
Tăinuite pe perete.
Iată Maica ca un cer,
Lină, palidă și blândă,
Parcă mi-a lăsat mister,
Și o inimă flămândă.
Ce duminică de rai,
Nu mă plâng, nu plec prin stele,
Doar cu sfinții mai prind grai,
Ei știu toate ale mele.
