CRINUL NOPȚII
Mi-a trebuit o viață, să aflu din iubire,
Că numai crinul poate la miez de noapte sta,
Ca luna să-i absoarbă a lui desăvârșire,
Și el din rugăciune să poată scânteia.
O spuse Alexandru, Ion, Poetul care,
Vedea în flori durerea și Mirele venind,
Ființa sa lucidă, ca semn de întrebare,
Mi-a dat răspunsul veșnic, ca dorul strălucind.
Când universul doarme, stă inima pe milă,
Și Sfânta Născătoare se întoarce între noi,
Nu mai e timp de lacrimi, nu este loc de silă,
E NUNTĂ, și albina se va smeri în roi.
Poteci de rai, ce suflet și ce desăvârșire,
Pribegi am fost cu toții, dar astăzi suntem leac,
Și Mirele așteaptă să se coboare în fire,
Din har să curgă mirul, și cerul peste veac.
