Iertările
De ţi-am promis
un stop de libertate,
De ai crezut că
nu am nici un off,
Mai singur, mai
pătruns de vanitate,
Îţi spun acum, a
fost numai un moft.
Prea multe clipe
au zburat nebune,
Şi le-am pierdut
precum le-am şi primit,
Acum curajul meu
îţi poate spune,
Nu mai suport să
fie un sfârşit.
Şi dacă cerul
însuţi nu te lasă,
Să te cobori în
bietul meu suspin,
Eu totuşi cred că
ţie chiar îţi pasă,
Şi pentru mine
te-ai lăsa în spin.
Posibil să te
pierd şi altădată,
Probabil să te
caut iar prin flori,
Aşa e în iubire
câteodată,
Când soarele
se-ascunde după nori.
Dar cel mai mult
sunt sigur că e bine,
Fără de cer nu am
nici un pământ,
Şi cristalinul
care totuşi vine,
Sunt ochii mei ce
plâng de dorul blând.
Emoţie de Paşti
Şi de Paşti un
mic izvor,
Duce flori pe apă
dulce,
Vai ce bine şi ce
dor,
Parcă plânsul meu
se duce.
Şi de Paşti
presimt duios,
Reîntoarcere firească,
Reîntoarcere firească,
Într-un pat cu
lemnul ros,
În chilia
bătrânească.
Şi de Paşti visez
ceva,
Să primesc
chemarea blândă,
Într-un munte,
undeva,
Cu o floare peste
tâmplă.
Şi de Paşti mi-e
dor de cer,
Poate chiar de
crinul nopţii,
Când în ceasul de
mister,
Voi lăsa iubirea
sorţii.
Şi de Paşti aşa trăiesc,
Ca un înger de
tăcere,
Dăruiesc,
întineresc,
Lângă sfânta
înviere.
