BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

25 aprilie 2012

revin


Teologie de dimineaţă


Mi se pare că totul începe din nou. Fiecare zi, fiecare clipă de bucurie. Ca şi în legile fizicii, nimic nu se pierde totul se transformă. Astfel am început să iubesc fiecare nouă zi de viaţă. Vorba lui Eminescu: "Spuneţi-mi despre dânsa tot răul din lume...eu tot o iubesc" Şi la urma urmei Dostoievski are profundă dreptate: "Întâmplător, oricine poate iubi..!" Asemenea şi eu. Aştept dimineţile cu o frenezie care-mi tulbură orice vis. Hm... De mult nu mai visez liniştit. Sunt prea preocupat ca să scap de noapte şi să mă întâlnesc din nou cu soarele.
Ce dor mi-e de lumină. Altfel nu aş putea fi nici un pui de poet. Şi în ultima vreme nu am mai scris mai nimic. Nici pentru site, nici pentru blog, nici pentru "Lumea Credinţei". Mi-a fost teamă să nu vă mint, să nu spun ceva de care să vă pară rău. Sunt atâţia şi atâţia care scriu... Teologie, morală, poezie... Şi prea puţini cei care reuşesc să tacă. Şi Dante spunea undeva că "iubeşte puţin cel care poate spune prin cuvinte cât iubeşte" De aceea am învăţat să tac. Să îi las pe alţii să-mi spună cum e cu mântuirea, cu scrisul, cu bucuria vieţii. Până atunci, ce dor mi-e de zorii unei noi zile!

început
Aud o porunca: Să fie lumină!
Să pun rânduială în sufletul meu,
Să am peste toate o stare senină,
Să uit de tristeţe, de ce este greu.

Şi-aşa mă ajunge o pace frumoasă,
O simt dăruită şi plâng nesfârşit,
Un mir care curge cu lene duioasă,
Pe vechea tristeţe de os răstignit.

Şi rana se-nchide, şi firea devine,
Un mugur de soare din pomii miloşi,
Şi parcă tot cerul pe mine îmi vine,
Ce lume curată, ce oameni duioşi!

Şi ziua îmi pare făcută din iarbă,
Amestec de viaţă, mireasmă şi flori,
Gândesc ca un înger ce trece la treabă,
Şi scoată splendoare din frunze şi nori.

Genunchii coboară, un gând se dezleagă,
Văd fluturi de aur zburând către rai,
Pe buze tăcerea stingheră coboară,
Şi mierea iubirii se lasă în nai.

Aud din adâncuri: Aşa este bine!
E dusă durerea şi ce a fost greu,
Icoana Măicuţei se uită spre mine,
Ce mult mă iubeşte de fapt Dumnezeu!

Scrisă sâmbătă dimineaţa în drum spre Frăsinei