Pe doruri de neam

 

Colindători pe drumuri de bejanii,

Nu mai avem decât un strop de sânge,

Şi acest picur l-am primit din danii,

Dintr-un potir în care cerul plânge.

Murim tăcuţi în fiecare clipă,

Nici îngerii nu ne-nţeleg sfiala,

Şi neamul pare ars într-o risipă,

Abia strămoşii de-şi mai simt cărarea.

Nu ne-ntâlnim cu binele vreodată,

Pentru un blid de linte dăm concesii,

Trăim în patimi, trişti şi deocamdată,

Doar în durere am făcut impresii.

Şi nu înţeleg de ce atâta rană,

Şi nu pricep ce-am câştigat din toate,

Că nu avem nici palme pentru mană,

Ci doar iluzii ştirbe, spulberate.

Ce vrea românul, unde vrea s-ajungă,

Cât va mai tolera pustiul firii,

Când alţii vin în ţară ca să strângă,

Bandajele şi sângele iubirii.

Şi acum la ceas de gânduri şi de noapte,

O rugăciune spun din amintire,

Trezeşte Doamne ţara din uitare,

Şi dă-ne iar puterea de simţire!