BUCURIE ŞI CREDINŢĂ!

Părintele Cătălin Dumitrean: Gânduri despre poeziile pe care le scriu, vă rog să mi le scrieți doar pe email... Aceasta este o formă de bun simț și dialog constructiv. Vă mulțumesc pentru înțelegere și spirit dialogic.

dumitreancatalin@yahoo.com

11 mai 2011

Mâna poetului


JURNAL CU DOR DE POEZIE

 
E timpul culesului de mirare, acum când bate austrul de vară în proximitatea urechilor noastre stinghere. Profit de scurgerea ultimilor zile de primăvară ca să vă cer să recitiţi o parte din marea noastră poezie, de la Eminescu la Labiş şi ajungând la „Fântâna Somnambulă” cartea lui Adrian Păunescu care a apărut chiar astăzi în colecţia „Jurnalului Naţional!”. Ce-ar fi dacă într-o seară aţi renunţa la programele de televiziune şi v-aţi pune inima în pridvorul de poeme al neamului românesc. Să uităm de tot, de ce e rău în viaţă, de semenii ce ne ating cu vorba, de culesul aguridei pentru „leacul aproapelui”, de fascinaţia deochiată a formelor fără fond, şi să reintrăm în paradisul terestru al marii creaţii româneşti. Gândiţi-vă că aşa ar vrea însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, ca să vă răsplătească pentru osteneala ceasurilor voastre de iubire, cu o porţie de poezie binecuvântată. Vă cred în stare de aceasta, deşi nu ştiu câţi dintre voi vor citi în pace aceste rânduri şi chiar vor înţelege că e vremea a face cultură.

X
 Prin ochi simt căldura sufletului vostru. Mi-a spus odată Părintele Ioanichie de la Frăsinei: „Scrie, scrie frate, scrie înainte. Simte ochii aproapelui!” Ce vorbă, ce duh frumos de comuniune, să te simţi absorvit de cei ce te cunosc bine, de cei ce nu te cunosc, de cei ce auzit de tine, de cei ce auzind te condamnă, de cei ce auzind te binecuvintează, de cei ce socotindu-se creştini şi socotindu-mă creştin îşi doresc să ajungă în rai şi ar dori ca pe acolo să fiu şi eu lângă dânşii. Da, cred că aceasta ar fi morala creştinismului sau opusul pizmuirii aproapelui, să îţi doreşti ca prietenul, duşmanul, fratele, fiul, părintele să ajungă să fie într-o zi cu tine în rai.


Mâna

Mă simt ca o idee, în mintea unui schimnic,
Nu am nici consistenţă, doar un surâs amar,
Până şi gestul mâinii mi-a devenit potrivnic,
Când îl îndrept spre alţii cu drept elementar.

Şi mâna mi se face când grea, când indulgentă,
Potop în forma crucii, sau lacrimă pe răni,
Şi scrie ca o pană timidă, coerentă,
Aceste versuri simple, ce se foiesc în vămi.

Mai vine câte-o iarnă şi îmi îngheaţă mâna,
Paralizându-mi felul de-a fi deshis la dar,
Şi-atunci devin ciobanul care păzeşte stâna,
De toţi proscrişii sorţii obedienţi la har.

Păcat că azi cuvântul e pus în ghilimele,
De santinele fade şi fără orizont,
Comercialul vinde de la pământ la stele,
Cultura se împarte în debit şi în cont.

Şi totuşi mâna scrie, se duce înainte,
Nu are nici o frână, nu are nici un zbor,
Poate cândva, vreodată din astfel de cuvinte,
Se va trezi o mână să sape un izvor.

Şi apa ce va curge, să fie dorul ţării,
De a avea poeme şi creatori fireşti,
Şi mâna lor cea dreaptă în lacrimile mării,
Frumos să regăsească splendorile cereşti.


Ochii voştrii închişi














Mai caut ochi de om,
între florile nopţii,
şi nu găsesc 
decât îngeri miraţi
de căutarea mea,
de dorul meu continuu
de a întâlni alţi ochi
sau altă naştere.


La noapte,
după ce peste zi
voi risipi proprii mei ochii,
scriindu-vă vouă soluţii de viaţă,
voi pleca,
la alt cules de ochi,
sau la semănat de iluzii fireşti,
în marea grădină uitată
a sorţii,
convins că dragostea pentru cer,
nu înseamnă decât,
dragoste umană
şi popas infinit în lumină.


Şi pentru că ochii poartă lumină,
Şi pentru că a culege ochi înseamnă a culege stele,
Vă las ochii mei, drept mărturie,
că eu v-am căutat,
cu poemele mele,
cu visele mele,
cu iubirile mele,
când voi aveaţi ochii închişi...


Şi scriu pe ochii voştrii
 
Şi scriu pe ochii voştri,
Şi scriu pe amintire,
Când voi muri să-mi fie al doilea pământ,
Aceste judecată şi tainică privire,
O cruce ce se înfige plăpândă în pământ

Şi scriu până mă satur,
Şi scriu până mi-e bine,
Cocoşii dimineţii să-mi pună frâu la geam,
Apoi trimit poeme îndurerate, line,
Pe gândul vostru simplu, pe frunze şi pe ram.

Şi scriu din resemnare,
Şi scriu din bucurie,
Poate va fi vreodată mai bine în noroi,
Rugându-mă spre ceruri ca altfel să vă fie,
Şi eu să fiu o rază, şi-apoi să ard în voi.


Şi scriu din părăsire,
Şi scriu chiar din iubire,
Mereu există forme de nou şi apus,
O logică profundă stă trează în simţire,
Iar altceva mai dulce ce ar mai fi de spus.


Şi scriu cu mâna voastră,
Şi scriu cu plânsul cărnii,
Mi-am încuiat în pleoape atâtea întrebări,
Deschideţi ochii milei prin datinile ţărnii,
Şi-apoi plecaţi în stele, în doruri şi în mări!