De ceva vreme, de
luni până miercuri, alcătuiesc o mică rubrică la Radio Trinitas, intitulată
Cuvânt Bun. Într-o lume, deopotrivă a blazării și a lâncezirii intelectuale, patimă
de care mă simt și eu posedat, am
profitat de această blândă oportunitate radiofonică ca să mă apuc din nou de
citit prin cărți frumoase. Cu alte cuvinte m-am reîntors în lumea mea, între
cuvinte înțelepte și oameni minunați. Astfel, am ajuns din nou și la o carte memorabilă
a Mitropolitului Antonie Plămădeală intitulată: TRADIȚIE ȘI LIBERTATE ÎN
SPIRITUALITATEA ORTODOXĂ. Până aici nimic deosebit la prima vedere, dar
parcurgând paginile lucrării și inspirându-mă cu interes pentru a găsi câteva
puncte de vedere sau teme pentru alcătuirea periplului meu radiofonic am dat de
câteva probleme majore ale vieții de practicant ortodox, pe care, cu îngăduința
dumneavoastră vreau să vi le sugerez și aici. Astfel:
RATAREA PAISIANISMULUI
1
Mai toate paginile cărții se duc spre o unică
concluzie: Ortodoxul dacă nu e pragmatic își pierde harul! La fel și călugărul,
și mireanul, și oricine, dacă nu stăruie în fapte, în muncă fizică sau
intelectuală, și își rezumă viața doar la facerea de mari proiecte, sau la atingerea
unor piscuri semețe de rugăciune, cade din așezarea sa, mergând până la
limitele deznădejdii. În fapt, românii au ratat copierea și aplicarea în
practică a oricărui proiect monastic atonit sau rus, vezi cazul paisianismului de
la Mânăstirea Neamțu, atunci când Sfântul Paisie Velicicovski a încercat să
introducă o viață contemplativă 100%. Sistemul a ținut doar până la moartea
sfântului, apoi s-a revenit la principiul ORA ET LABORA, în traducere roagă-te
și muncește.
AKEDIA ȘI REFUZUL MUNCII
Astfel Mitropolitul concluzionează:
CEI CE NU MUNCESC PĂCĂTUIESC ÎMPOTRIVA DUHULUI
SFÂNT!
Și prin aceasta arată că suferă de o boală incurabilă. Aici la loc de frunte este AKEDIA, un fel de
patimă a tristeții și a amărăciunii sufletului. Un astfel de creștin refuză
orice ajutor extern, până și cel al duhovnicului. Este un obsesiv al scopurilor
sale, să fie sfânt, să fie rupt total de orice zgomot și agitație , să nu se
confrunte și amestece cu lumea, deci să nu muncească - spune Mitropolitul
Antonie, care continuă să-l descrie ca un om care se izolează de lume, dar în
același timp are pretenția ca lumea să fie corectă și să-i aducă PÂINEA CEA DE
TOATE ZILELE la căpătâi.
El, de cele mai multe ori, își discreditează chiar și obștea care muncește
pentru pâinea sa. La toți le găsește un cusur, o patimă, o deșertăciune. La
toți, cei care îi spun adevărul. Un astfel de frate trece ușor de la pietate,
la mânie și apoi la deznădejde. I se pare că numai el este bolnav și ales să nu
facă nimic, toți ceilalți fiind obligați să muncească și să se amestece cu
păcătoșii. În numele unor așa zise pretenții sfinte, un astfel de călugăr, de
pildă, ajunge să rătăcească cu mintea, deși, până la urmă el nu este decât un
leneș care se complace fericit în rânduiala sa.
REVENIREA LA CERNICANISM ȘI PATIMA ROMÂNILOR
4
CONCLUZII AMARE:
În această perioadă a postului, ideea pe care
o acreditează unii că a mânca o bucată de biscuite cu să zicem ceva LACTOZĂ e mare păcat, și
că prin aceasta omul ar fi un trădător numai bun de biciul lui Dumnezeu, ar
trebui să ne arate mai degrabă cât suntem de ridicoli și vorba Mitropolitului
Antonie, "șmecheri" în același timp. Înfierând slăbiciuni umane, poate chiar ,trupești, dar punând sub obroc năravuri sufletești pline și mai mari, nu facem decât să ne asemănăm pompierilor care sting focul dintr-o sobă și lasă de izbeliște pădurile aprinse de vâlvătaie...
