ROMÂNII
Românii simplii au amnezie,
Iartă din suflet, nu văd nimic,
Ce-a fost să fie, ce o să fie,
Pot să și moară zilnic un pic.
Își vând căciula pe o idee,
Mai dau din casă ce mai găsesc,
Aprind iubirea cu o scânteie,
Dar de la alții nu mai primesc.
La cimitire merg să se închine,
La parastase plâng fără rost,
Mai cred în oameni, mai cred în bine,
Fac din speranță un adăpost.
Românii simplii, nu mai au nume,
Mai dau un munte, mai dau un semn,
Apoi săracii, pleacă prin lume,
Să mai găsească câte un lemn
