Meditații de vară

Avem nevoie de milă?

      Accept mila. Mila lui Dumnezeu. Mila oamenilor. Mila de a fi înțeles. Mila de a fi iubit. Mila de a fi ajutat, mai ales când ești neputincios. Și iată, dragii mei, că am ajuns să mă gândesc mai mult la milă, decât la jertfă. Mai ales gândindu-mă că Maica Domnului este la rândul ei miloasă.  Un ocean de milă. Fără limite.

  Voi înțelegeți ce este aceea o limită? Eu unul am pus-o adeseori între mine și alții. Recunosc... Deși mila nu concepe limite. Este nelimitătă.  Mai ales când noi creștinii o cerem. Mila cea fără de limite. Iertarea cea fără de margini. De la Dumnezeu, de la oameni, de la cei ce ne urăsc, de la cei ce vrem ca să ne ajute... Ce frumos cerem! Ce frumos vorbim!

  Mă gândesc însă că o milă fără de căință este o milă și atât. În niciun caz un pas spre Împărăție? Că tot așteptând mila altora, am ajuns să nu o mai avem noi întru noi. Și de aici începe deșertăciunea milei. Căci mila înseamnă și adevăr. Da, vreau milă, dar recunosc că sunt neputincios. Că am această neputință. Până nu îți recunoști greșeala mila nu înseamnă deâct o altă greșeală. Voi ce ziceți?

  
    P.S. Un bețiv cerșea odată bani pentru băutură. Cineva la apostrofat, că se distruge și tot așa... Bețivul i-a rânjit atunci persoanei și i-a spus: Mai lasă-mă în pace. Nu vezi că sunt bolnav... Eu am nevoie de milă și de respect... Asta știa și bețivul...

                                                                                                             Părintele Cătălin