Floare
Fără petale nu
mai sunt floare,
Biata tulpină,
plânge şi ea,
Din rădăcină
totul o doare,
E tot mai aspră
şi tot mai grea.
Rupse şi unul, rupse
şi altul,
Cică de milă,
cică de dor,
Şi-aşa pierdut-am
cerul, înaltul,
Visul de pace,
visul de zbor.
Voi ce îmi
spuneţi floare de vară,
Regină mută,
lebădă stea,
Vântul v-aduce ca
pe-o ocară,
Pe unde bate, pe
unde vrea.
Şi-acum
stingheră, fără iubire,
Doar cu pământul
sterp şi uscat,
Pustie, veche,
arsă în fire,
Ca Răstignitul
cel blestemat.
Îmi vreţi
parfumul, dar ce vă pasă,
Pe mine altfel
m-aţi folosit,
Cât v-am fost
caldă floare frumoasă,
M-aţi pus pe
inimi şi m-aţi dorit.
Dar vai, plăcerea
moare, se stinge,
Astăzi e apă,
mâine noroi,
Şi disperarea
cruntă învinge,
Prin voi, prin
mine, din doi în doi.
Lăsaţi-mi pacea,
lăsa-ţi mi dorul,
Plecaţi pe
drumuri fără de flori,
Să nu mai
smulgeţi viaţa, fiorul,
Să nu mai
scoateţi ape din nori.
Şi dacă poate,
totuşi o floare,
În calea voastră
va răsări,
Peste petale să
puneţi soare,
Ochii cei limpezi
ce vor privi.
Şi-apoi cu milă
pliniţi nectarul,
Fluturi de pace,
albi ca un cer,
Din preaiubire să
curgă harul,
Ca o lumină lină
de cer.
