pledoarie pentru frumos

O MINUNE!

Puterea noastră e pasiunea pentru neam şi biserică. Suntem atât de pasionaţi încât mai nimeni nu ne înţelege. „Domnule, ce au ăştia cu cenaclul lor? Eu am venit la biserică că am avut necazuri, iar ăştia cântă!” Da, aceştia care cântă, frumoşii nebuni ai ortodoxiei, sunt tocmai cei care nu au venit „forţat” la biserică, ci din spirit de iubire şi dăruire. Sunt minunile mileniului trei, flori pe care ortodoxia nu le sădeşte prin grădinar, pentru că ele cresc doar pe vârfuri de munte.

Cine să-i înţeleagă? Nu înţeleg nici ei măcar ce se întâmplă. De ce cântă, de ce scriu poezii, când „ţara arde”. Şi totuşi, ei sunt cei mai minunaţi îndrăgostiţi de Hristos. Nu au nici bărbi prelungite, nici filacterii pravoslavnice, nici bemoli psaltici. Sunt nişte oameni, pur şi simplu. 

Ciudaţi? Da, şi e minunat, pentru că aceşti oameni se duc din localitate în localitate şi vorbesc poporului de Mihai, de Ştefan cel Mare, de Avram Iancu, de faptul că nu suntem un popor de traistă. Şi mai spun ceva: în ortodoxie e periculos să vii numai din pricina suferinţelor. Ştiţi de ce? Pentru că o să rămâi mereu trist şi incapabil să te bucuri de bucuria celor fericiţi. Şi de aici începe toată nenorocirea noastră.

Iată de ce există Cenaclul Lumină Lină! Aprindeţi şi voi lumina!

Mister

Ostrovul- bucurie,

Şi barca ce pluteşte,

Îşi caută limanul, un fel de ceas de dor,

Pe lacrimi, bucuria cu toţi călătoreşte,

Lumină lină suflet, lumină lină zbor.

Şi insula ascunsă,

Nisipul care arde,

Pe el se-aşează urme din vechile tăceri,

Un pustnic îţi apare, în mână cu o carte,

Lumină lină scrie, lumină lină ceri.

Şi iată vine noapte,

Lumina stă miloasă,

Iar vântul o împinge spre alte zări cereşti,

Când faţa ta curată, plăpândă şi frumoasă,

E chiar lumina lină pe mări dumnezeieşti.