Un pic de sfânt
Am vrut să fiu un pic de sfânt. Măcar câteva minute să trăiesc o parte din liniştea cerească. Poate că nu e greu, poate că uneori chiar am fost, dar nu am ştiut eu în ce stare mă aflu. Oricum Dumnezeu nu îţi arată dacă ai devenit „un pic de sfânt”. Nu are rost să şti. La ce folos? La ce bun să te vezi undeva sus şi să te apuce „răul de înălţimi”.
Ştiu încă câţiva „pui de sfinţi”. Îi văd mereu pe lângă mine, pe la icoane, prin biserică, citind acatiste şi paraclise, agitându-se uneori că „îşi pierd mântuirea”, alteori „pripindu-se în judecăţi despre preoţi”, dar în general curaţi la suflet, bine intenţionaţi şi smeriţi. Îi socotesc „pui de sfinţi” pentru că au în buzunar cartela cu care se deschide uşa veşniciei. Merg numai înainte şi pe drumul lor am onoarea de a veni din urmă şi a le contempla cu admiraţie paşii. Sunt „puii sfinţilor”. Îi poţi ţine uneori chiar şi în palme. În palme de duhovnic care le-a deschis ochii spre cer…
Pui de sfinţi
Când puşi pe şotii şi iubire,
Există „pui de sfinţii” uitaţi,
Ce stau cu noi dintr-o smerire.
Când insurgenţi, când bucuroşi,
Când vorbăreţi, când în tăcere,
Există „pui de sfinţi” frumoşi,
Ce sunt ei înşişi înviere.
Când zurbagii, când milostivi,
Când pătimiţi, când storşi de vlagă,
Există „pui de sfinţi” naivi,
Şi viaţa lor ne este dragă.
Când cristalini, când foarte blânzi,
Când modernişti, când plini de datini
E totuşi bine pe pământ,
Cât mai există sfinţi şi lacrimi.
PROGRAM CENACLUL LUMINĂ LINĂ: TÂRGOVIŞTE- 9 IULIE 0RA 18 CASA DE CULTURĂ BUCUREŞTI - 10 IULIE ORA 11 BISERICA MIHAI VODĂ
