De la Paloş spre
casă
La Paloş într-o
clipă de uimire,
Plângeam curat ca
lebăda pe ape,
Şi am simţit
lumină şi iubire,
În ochii ce-au
venit să se adape.
Măicuţei i-am
cerut atunci puterea,
Să nu oprim
misterul de trăire,
Şi am aflat că
asta-i este vrerea,
Ca să cântăm şi
să găsim plinire.
Sfârşit de vară,
dar cine mai ştie,
Că trupurile
noastre poartă rouă,
Şi toamnă-iarnă
de ar să fie,
O împăcare vă
trimitem vouă.
Şi vreau să ştiţi
că noi suntem cenaclul,
Sau obştea ce-a
găsit o rădăcină,
Şi trece greul,
precum trece valul,
Când dăruirea nu
găseşte vină.
Iar cei cuminţi
păşesc pe urma noastră,
Precum se scurg izvoarele
pe piatră,
Lumină Lină,
amintirea voastră,
Şi mila ce-a
găsit o blândă vatră.
(poezie scrisă în
microbuz, la întoarcerea Cenaclului Lumină Lină de la concertul din Paloş-
Braşov)