RĂSPUNDEŢI PE: dumitreancatalin@yahoo.com
O sintagmă prea des uzitată: Iubirea „mea”!
Nu! Nu destinaţia
este o soluţie pentru viaţă. Ci însăşi drumul pe care mergi este cel mai frumos
lucru. Suntem prea slabi şi ne mândrim cu destinaţiile la care am ajuns. Sau
spre care tindem. Aiurea. Nimeni nu a ajuns la nici o destinaţie. Noi suntem
doar visătorii destinaţiilor. Cei care ne folosim de pretexte ca să evaluăm
ratările destinaţiei noastre.
Şi mie îmi vine
de multe ori să plec. Dar, unde să mă duc? De ce să plec? De cine să scap? Căci
de noi înşine şi de problemele noastre nu scăpăm niciodată. Iubirea ancestrală,
călugăria, căsătoria, ce sunt altceva, decât simple schimbări de decor.
Destinaţii care, odată găsite, ne mulţumesc
şi apoi ne dau lupte.
Ştiu un adevăr.
Într-o ceartă niciodată nu te cerţi cu „adversarul”. Te cerţi cu tine însuţi. La
fel cum într-o iubire MAI LUMEASCĂ, niciodată nu îl iubeşti doar pe cel pe cel ce îl iubeşti. Iubeşti poate şi în în
funcţie de tine şi scopul tău. În fapt, la urma urmei este doar „iubirea ta”.
Doar Hristos a îndrăznit să zică ceva mai mult. Şi a plătit. Concluzia: Drumul
rămâne interesant…
ILUZIE DE TOAMNĂ
E un tren la noapte, se încheie toate,
O să plec cu
munţii în singurătate,
Nu mai pot în
lume, voi abandona,
Voi avea în
munte, doar tăcerea mea.
Trenul care
pleacă, e un tren ce doare,
Are în vagoane,
lespede uşoare,
Nu încap
surplusuri şi bagaj întreg,
Unde pleacă însă
n-aş putea să merg.
Prea multă
spoială pentru despărţire,
Lumea aceasta
veche are solzi în fire,
Şi îmi pare viaţa
un nebun ascuns,
O problemă crudă
fără de răspuns.
Despre mine mâine
va ieşi un mit,
Se va spune
tragic ca m-am răvăşit,
Că la despărţire
nu am spus adio,
Şi-am crezut că
lumea o voi regăsi-o.
Dar mi-e mult de
toate şi mi-e greu cu lacrimi,
Prea se face silă
de prea multe patimi,
Un bilet de clasă
şi un dor aşteaptă,
Poate chiar o
lume, fie şi cealaltă.
Doar Măicuţa ştie
blânda mea pornire,
Că de fapt e pace
şi nu despărţire,
Şi acolo unde eu am să
mă duc,
Nu e nici o
teamă, nu e nici un truc.
Trenul care
pleacă, e un tren de jale,
Pleacă, pleacă,
pleacă, pe smerita cale,
Hai lăsaţi
batista, nu îmi faceţi silă,
Nu cerşiţi
speranţe şi nu cereţi milă.
Vă voi da o veste
când voi fi departe,
Poate din durere
voi mai scrie carte,
Şi acum prin
îngeri numele îl schimb,
Hai, şi la adio,
nu mai este timp.
