Plină

 

Şi a fost greu să-mi pun pe suflet,

Un cub de gheaţă şi tăcere,

Icoanele plângeau din cuget,

Eram un lac cu crini de miere.

Şi a fost cea mai lungă noapte,

Stăteam fără nădejdi de bine,

Nu auzeam din cer nici şoapte,

Iar dragostea murea în vine.

Şi-aş fi pierit atunci cu lacrimi,

Mi-era prea mult să cred în stele,

Mi se părea că ard în patimi,

Cu îngeri si cu vise grele.

Şi a fost prea tirană clipa,

Când candela ardea în mine,

Mi-am spus că doar eu sunt risipa,

Ce izvorăşte din suspine.

Şi a trecut încă o viaţă,

Îngheţul m-a ascuns în munte, 

Iar dragostea chema în ceaţă,

Un Dumnezeu pe strânsa punte.

Lină

Iubirea este milă şi altceva nimic,

Nu cerceta misterul, nu mai cerca ascunsul,

Ajută-mă prieten să pot să mă ridic,

Şi lasă-mi contopirea să-şi ceară nepătrunsul.

Iubirea este soare şi sânge de copil,

O rană se închide, o alta se desface,

Şi-acolo lângă minte se-aprinde un fitil,

De vise, de simţire, de inimă ce tace.

Iubirea este darul ce tu nu îl oferi,

Şi spui că Dumnezeul e biciul care doare,

Dar vai, nu eşti tu oare chiar omul care ceri,

O floare, o speranţă care în veci nu moare?