Mă întorc la Eminescu. Cel pe care Părintele Nicodim l-a văzut cândva sfânt. Ce dor cumplit de Eminescu am. Şi de poezie. Scriu greu, scriu, cu anevoie, nici nu mai ştiu de cine sunt citit. Pentru că, durerile mele au un singur leac, poezia. Şi de aceea Eminescu mi-e frate, mi-e lege, mi-e iubire.

  Aşa e de când mă ştiu. Mă despart repede de cei dragi şi mă aprind şi mai repede de dorul lor. Şi Eminescu mă înrudeşte cu dorul de ţară. De Ardealul inimii mele. De munţii Maramureşului, de Apusenii lui Avram Iancu pe care nu i-am mai văzut de atâta vreme. Ce o mai fi pe la Arieşeni, locul în care am simţit umanitate şi atâta pace sufletească. Ce vor mai fi făcând îngerii bisericilor de lemn, mocăniţa  cu care ajungi la minele de la Abrud? Cum de putem fi atât de goi, de trişti, de delăsători? Cum putem să ne lăsăm frumosul deoparte, de frică, că vom pierde imediatul, banii, mântuirea?

  Ce dor îmi e de Eminescu. M-aş pune chiar acum pe tren şi aş pleca în munţi. La locul cerului pământean. Fără orgolii, fără vise, deşarte, fără reproşuri, fără sminteli. Cu Eminescu şi dorul de sublim.

DOR

Pe acelaşi drum, pe aceeaşi lume,

Într-un tren ce pleacă, întru-un vechi vagon,

Şi curând semnalul gării o să sune,

Pe aceeaşi notă, pe acelaşi ton.

Şi peronul gării mut precum speranţa,

Şinele pătrunse de un stins ecou,

Zilele pierdute, visul, cutezanţa,

Când vedeam şi timpul mai curat, mai nou.

Iar la geam doi tineri, ce-şi zâmbesc cu pace,

Îi privim, ştim sigur, ei şi numai ei,

Mai aduc o şansă lumii care tace,

Şi cum stau alături, par ei dumnezei.

Trenul se porneşte, fumul ne îneacă,

O batistă albă flutură stingher,

Un copil îşi plânge mama care pleacă,

Poate fără doruri, poate fără cer.

Nici o remuşcare, nici o disperare,

Doar biletul cinic într-o palmă grea,

Ne privim valiza, pare tot mai mare,

Şi în ea ascundem cea mai sfântă stea.

Drum fără oprire, drum pustiu şi aspru,

Staţii părăsite, fără nici un semn,

Călători de jale, pe pământul tandru,

Ce şi-a pus iubirea pe un cinic lemn.

Pe aceeaşi lume, pe aceeaşi cale,

Mergem către mâine, fie ce o fi,

Cine suntem oare, dragoste sau jale,

Cine poate spune, cine poate şti?