Ce mai faci singurătate!
Ce mai faci singurătate?
Îţi mai este dor de mine?
Ai cuvinte resemnate,
Dar rosteşte-le cu bine!
Întunericul te-adună,
Pe la vatra mea cu gânduri,
Şi cum stăm noi împreună,
Se aud colinzi şi vânturi.
Nu am nici o cumpănire,
Nu mă plâng de nici o veste,
Ce vezi tu e o privire,
Şi o sinceră poveste.
Unii-mi spun să nu am frică,
E aşa din totdeauna,
Crucea vieţii se ridică,
Când pe creştet stă cununa.
Şi ce spini se ard pe frunte,
Picurii de sânge iartă,
Şi tu însăţi îmi pari munte,
Şi eu însuţi îţi sunt vatră.
Ce mai faci singurătate?
Te-ai obişnuit cu mine,
Hai la somn că este noapte,
Mâine o să fie bine!
