Coborâre în sine

Ofranda pământului geme,

Se-neacă iluzii spinoase,

Fiinţă te rog nu te teme,

De umbra cu feţele roase.

Ascultă din inimă şoapta,

Modifică ziua de mâine,

Contează doar visul şi fapta,

Smerenia care rămâne.

Prin neguri trec cerbii călare,

Păunii plutesc între nuferi,

E ultima noapte cu soare,

Când pacea promite virtute.

Coboară din cer o coroană,

Pe fruntea scăldată-n iubire,

Şi chipul devine icoană,

Minune, nădejde, simţire.

 Te-am văzut aşa frumoasă

Te-am văzut aşa frumoasă,

M-am îndrăgostit de tine,

Maică Sfântă şi miloasă,

Vino veşnic lângă mine.

Mi te-a dat cerul cu soare,

Flacără te port în suflet,

Şi de-atunci nimic nu doare,

Nici mustrările de cuget.

Ce folos, ce clipă caldă,

Paraclisul tău mi-e lege,

Şi îmi simt ofranda albă,

Tu regină şi eu rege.

Cum mă laşi să stau aproape,

Ca şi Fiul Tău de lacrimi,

Parcă sunt un fulg pe ape,

Ce pluteşte fără patimi.

Şi în ceasuri de-ncercare,

Când e greu şi frig în lume,

Prin cuvânt şi închinare,

Fac o blândă rugăciune.

Spun atât: Te rog Fecioară,

Lăcrimează pentru mine,

Căci din lacrima ta caldă,

Se coboară doruri line.