Viscolul de dor
Doamne, ce potop de lacrimi,
Toate albe, toate dor,
Parcă cerul varsă patimi,
Şi ce dor îmi e de dor!
Nu mai au copiii soare,
Nu mai au părinţii zbor,
Undeva, un flutur moare,
Şi ce dor îmi e de dor!
Somnambuli propun şedinţe,
Vai şi-amar de viaţa lor,
Şi-au făcut din griji fiinţe,
Şi ce dor îmi e de dor!
Biată, sfântă libertate,
Dragoste ce plângi în nor,
Parcă Dumnezeu te bate,
Şi ce dor îmi e de dor!
Iar acum că tot se ştie,
Acest trist, umil fior,
Fie ce o să fie,
Dar mi-e dor de dor, ce dor...
Smerenie de iarnă
Să mă laşi să te ating
Cu o floare, dulce iarnă,
Să-ţi descopăr şi să-nving
Tot ce port în suflet taină.
Nu te-aş da pe niciun zbor
Dac-ai fi puţin mai caldă,
Blândă fremătând de dor,
Un copil ce-n vis se scaldă.
Să te faci un ghem stingher,
Adunat în mâna-mi stângă,
Bulgăre picat din cer,
Porumbel dormind pe stâncă.
Ca din tot ce ai frumos,
Albul ce îl laşi prin urme,
Doar acolo, simplu, jos,
Să îţi ardă în genune.
Şi aşa, smerită sfânt,
Iarnă, ce doreai iubire,
Să fii cerul de pământ,
Ce-a aflat o împlinire.
