Nu uitaţi de îngerii păzitori. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Înger de gheaţă
Suspină, plângi,
E iarnă,
Peronul mut adoarme,
Bagajul tău e altfel,
Mai greu, mai inocent,
Parcă ai fi de oase,
Parcă ai fi de carne,
Nu doar un înger palid,
Sublim
Şi iminent.
Şi,
Nu-nţelegi că trenul
Acesta nu mai vine,
Că sunt de mult închise,
Aceste gări hai-hui,
Of, înger plin de sine,
De lacrimi
Şi de bine,
De ce îmi laşi puterea,
Să fiu al nimănui.
Te-ai prăfuit prin lume,
Ai ars pe mii de ruguri,
Ai spus odată simplu,
Că tu vei fi copil,
Ţi-am dat a mea simţire,
Ţi-am dat un cor de fluturi,
Şi am zburat cu tine,
Prin gândul infantil.
Şi iată doar o iarnă,
Şi-o ţară îngheţată,
Un suflu şi o mână,
Te-au stins aşa uşor,
Ţi-ai luat bagajul sorţii,
Şi-ai vrut încă o dată,
Să te întorci în cerul
Misterelor de dor.
Dar iată nu există,
Nici tren, nici gări, nici lege,
Porunca ţi-e poruncă,
Tu eşti un înger lin,
Rămâi în suferinţă,
În datină şi rege,
Iubire nesfârşită,
Şi biet sărut divin.
Că poate totuşi mâine,
În cer, un Domn, o pace,
În noi se va desface,
Ca un imens florar,
Şi tot ce astăzi simte,
Şi tot ce astăzi tace,
Va fi cândva sfinţire.
Şi-un clopot plin de har.
Parcă cerul se aşează
În icoana mea de lapte,
Încă-o rază şi-înc-o rază,
Până nu mai este noapte.
Simt sărutul unei lacrimi,
Ceva straniu mă pătrunde,
Nu sunt amintiri de patimi,
Până unde, până unde?
Şi un înger ce-şi vrea zborul,
El, martirul fără nume,
Numai el îmi ştie dorul,
Până unde, până unde?
Blând lumina mă trezeşte,
Parcă vin din rai de şoapte,
Mă simt altfel, omeneşte,
Şi-a venit o altă noapte.
